Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca și cei ai Detașamentului Suceava, împreună cu lucrători ai SVSU Comănești, Pârteștii de Jos, Cacica și Botoșana au intervenit cu 7 autospeciale pentru stingerea incendiului care a cuprins două locuinșțe din satul Humoreni, comuna Comănești. La locul evenimentului au fost trimise și două ambulanțe, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SAJ. Un bărbat și o femeie au fost monitorizați de echipajele medicale și paramedicale. Ambele persoane au suferit atacuri de panică. Bărbatul este transportat la spital de către echipajul SAJ, femeia a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Un tânăr în vârstă de 29 de ani, a suferit o ușoară intoxicație cu fum. Paramedicii SMURD i-au administrat oxigen și ulterior acesta și-a revenit, refuzând transportul la spital.
sursa NewsBucovina