La Cernăuți, a avut loc pentru prima dată Congresul autorităților locale și regionale sub președinția președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat, vineri, guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk pe canalul său Telegram.
El a arătat că la eveniment au participat, de asemenea, prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmyhal, șeful Oficiului Prezidențial și președintele Prezidiului Congresului, Andriy Yermak, miniștrii Cabinetului de miniștri al Ucrainei, președinții administrațiilor militare regionale, primarii centrului regional al Ucrainei și reprezentanții comunităților teritoriale din regiunea Cernăuți.
„Participanții au discutat provocările actuale cu care se confruntă Ucraina și modalitățile de depășire a acestora. Printre acestea se numără protejarea obiectivelor energetice împotriva terorismului rusesc, care a fost intensificat în ultimul timp, și susținerea producătorilor autohtoni pentru creșterea economiei naționale, precum și consolidarea cooperării cu partenerii internaționali, în special la nivelul cooperării transfrontaliere, unde Bucovina joacă un rol strategic important”, a explicat Zaparaniuk.
În mesajul său, președintele Volodimir Zelenski a îndemnat la depunerea eforturilor maxime în fiecare zi pentru victoria Ucrainei și la lucrul în comun și coordonat la toate nivelurile de autoritate – atât la nivel de stat, cât și la nivel local.
„A fost îmbucurător să auzim cuvintele de mulțumire adresate bucovinenilor din partea șefului statului pentru contribuția lor la apărarea țării, participarea activă la adăpostirea persoanelor strămutate din zona conflictelor armate și susținerea economiei”, a mai precizat Zaparaniuk.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns joi seara la Cernăuți după ce a venit de la Vilnius la Suceava cu aeronava oficială și apoi a intrat în Ucraina prin PTF Siret așa cum a anunțat News Bucovina.
sursa NewsBucovina