Polițiștii suceveni din comuna Șcheia au deschis, vineri, un dosar penal în cazul unui accident de muncă a unui sucevean care era la muncă în Germania.
Potrivit datelor din anchetă, lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia, au fost sesizați, vineri seara, de dispeceratul Poliției Municipiului Suceava despre faptul că la secția U.P.U. a Spitalului Județean Suceava, s-a prezentat un bărbat care a suferit un accident de muncă.
Polițiștii au constatat că bărbatul locuiește în satul Bulai din comuna Moara împreună cu familia.
El a plecat în data de 2 aprilie la muncă în Germania urmând ca în baza unui contract de detașare să presteze servicii la o fermă, fiind angajat cu contract de muncă.
Potrivit anchetei, în data de 7 aprilie, în jurul orelor 10:00, în timp ce bărbatul efectua lucrări conform contractului de muncă încheiat cu firma din Germania, acesta a căzut într-o greblă, lovindu-se în regiunea pectorală.
Bărbatul s-a întors vineri dimineața în România, iar în aceeași zi în jurul orelor 17:00, s-a prezentat la secția U.P.U. a Spitalului Județean Suceava, fiind diagnosticat cu contuzie regiune pectorală stângă prin cădere peste corp dur- fractură costală.
În acest caz a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196, alin. (1) și alin. (3) Cod penal, “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, faptă prev. și ped. de art. 349, alin. 1, Cod penal și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, faptă prev. și ped. de art. 350, alin. 1 din Codul penal, cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii din cadrul S.P.R. 9 Șcheia.
sursa NewsBucovina