La data de 11 aprilie ora 20. 00, în timp ce executau activități pe linie silvică, polițiștii Secției de Poliție Rurală11 4 Gălănești au oprit pentru control pe DJ 178 C din Bilca, o autoutilitară care transporta material lemnos respectiv cherestea rășinoase și era condusă de către un bărbat de 38 ani, domiciliat în Frătăuții Noi, care a prezentat un aviz de însoțire. Existând suspiciuni cu privire la faptul că șoferul transportă cherestea în plus față de avizul de însoțire, transportul a fost condus la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic pentru inventarierea materialului lemnos. Cu această ocazie s-a stabilit faptul că șoferul a transportat în plus față de avizul de însoțire prezentat cantitatea de 1,61 mc cherestea rășinoase în valoare de 1.449 lei. Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei conform Legii nr. 171/2010 Modificată, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna. De asemenea acesta a fost sancționat și conform OUG 195/2002 republicată, cu amendă în cuantum de 1.815 lei (lipsă documente, defecțiuni la sistemul de iluminare).
Tot cu ocazia controlului efectuat pe DJ 178 C-Bilca, la 11.04.2024, ora 20.15, a fost oprită pentru control o altă autoutilitară care transporta material lemnos, respectiv lemn foc fag. Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit faptul că autoutilitara era condusă de un bărbat de 24 ani, domiciliat în Bilca, care a prezentat un aviz de însoțire a materialului lemnos. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că în baza avizului prezentat, acesta a efectuat un alt transport de material lemnos, motiv pentru care transportul oprit pentru control la această oră nu era însoțit de aviz. Din acest motiv transportul a fost condus la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic pentru inventarierea materialului lemnos. Cu această ocazie s-a stabilit faptul că șoferul a transportat fără aviz de însoțire cantitatea de 2,60 mc lemn foc fag în valoare de 589 lei. Șoferul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 Modificată iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.
sursa NewsBucovina