Asa este de când ACET a devenit BARON. Baron local si baron de județ. Intervin când vor mușchii conducerii. ,, Instalat în funcție acum un sfert de secol, Ștefan Groza, directorul SC ACET SA Suceava, este un mic nabab local. Are venituri la care puțini suceveni ar visa, iar performanțele sale ca administrator/manager/director al firmei pe care o conduce sunt palide, spre inferiorVineri seara, în intersecția dintre B.dul 1 Mai cu strada Universității din municipiul Suceava, în fața Primăriei, a fost semnalată o avarie la conductele de apă și canalizare, cu mari pierderi de apă, care au dus la surparea asfaltului,, arata sandrinion.ro.
Deși ACET-ul a fost anunțat imediat despre avarie, abia sâmbătă seara, după intervenții repetate ale primarului Ion Lungu și ale viceprimarului Lucian Harșovschi, societatea care administrează rețeaua de apă a trimis la fața locului muncitori și utilaje pentru a interveni.
Duminică dimineață, viceprimarul Harșovschi a fost din nou în zona avariei și a discutat cu muncitorii, anunțând că pe parcursul nopții a fost găsit locul unde a apărut avaria, undeva în mijlocul intersecției din fața Primăriei. Este vorba despre un tub vechi din beton de la sistemul de canalizare, amplasat la mare adâncime, fisurat probabil în urma cu mai mulți ani, în perioada în care s-au desfășurat lucrările la rețeaua de termoficare.
Traficul în zonă este restricționat pe o bandă pe fiecare sens, din intersecție până în Direcția Silvică, viceprimarul Lucian Harșovschi recomandând șoferilor să folosească, pe cât posibil, rute alternative în cursul zilei de astăzi.
”Am luat atitudine și am stat cu muncitorii până sâmbătă seara târziu, iar dimineață am revenit și m-am asigurat că au ce trebuie.
Din păcate, nimeni din conducerea ACET nu a fost la fața locului pentru a vedea gravitatea situației și a lua deciziile corecte direct de acolo.
Am speranța că până duminică seara se va rezolva și mâine noapte se va readuce la starea inițială asfaltul. Echipele Primăriei sunt pregătite să intervină”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi
sursa Știri din Bucovina