Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a inspectat, luni dimineața, lucrările la podul rutier de la Milișăuți și este încrezător că turnarea betonului se va încheia în această săptămână, fiind optimist că lucrările vor fi finalizate în termenul asumat.
„De la primele ore ale acestei dimineți am început săptămâna de lucru cu o nouă vizită de monitorizare a lucrărilor din cadrul proiectului de reabilitare a podului de la Milișăuți”, a spus prefectul.
El a menționat că atât condițiile meteo favorabile, cât și mobilizarea constructorului au permis demararea lucrărilor de turnare a betonului, finalizarea acestora fiind estimată a se realiza în jurul datei de 18 aprilie.
„Este foarte important ca lucrările la acest obiectiv de investiție să decurgă conform termenelor contractuale asumate, astfel încât disconfortul produs riveranilor să fie cât mai redus, iar circulația pe această cale rutieră foarte importantă pentru economia județului să se desfășoare fluent și în condiții de siguranță”, a spus prefectul.
sursa NewsBucovina