Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a explicat într-un răspuns oferit unui credincios că preoții parohi trebuie să fie atenți cu proprietatea Bisericii și că a constatat că sunt case parohiale lăsate în paragină.
Un credincios a reproșat protopopului de Rădăuți că a aruncat în Postul Paștelui cu noroi în unii preoți și că i-a denigrat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților prezentând fotografii cu starea caselor parohiale fără să-i întrebe înainte dacă aceștia întâmpină unele probleme.
„ Nici bine nu a dat iarba și el s-a apucat de „gospodărit” preoții”, a transmis credinciosul care i-a amintit ierarhului că respectivul protopop are dosar penal urmând să fie judecat.
Întreb cum este posibil în situația prezentată un astfel de inculpat să fie reprezentant al Protopopiatului…. Ar trebui să-și dea demisia sau să fie demis? Consider personal, ca și creștin ortodox, că nu reprezintă această instituție cu onoare și demnitate …. Vă rog să luați măsuri!”, a mai cerut credinciosul.
În răspuns, IPS Calinic a spus că protopopul nu are nicio vină că sunt case parohiale neîngrijite.
„Nu trebuie să fiți supărat pe protopop, care chiar nu are nicio vină că unele case parohiale sunt părăsite, iar curțile lor sunt lăsate în paragină, devenind adevărate jungle. Cu atât mai mult cu cât încă din august 2020 li s-a atras atenția preoților să fie atenți cu lucrurile și proprietățile Bisericii. Se pare însă că pentru unii este o „iarnă continuă”, nefiind niciodată timp prielnic măcar curățeniei de primăvară”, a arătat Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
În ceea ce privește acuzațiile penale aduse acestuia, IPS Calinic spune că au fost foarte mulți sfinți cărora li s-au intentat procese și că până și Mântuitorul Hristos a fost judecat în cadrul unui proces, iar anul viitor vor fi trecute în rândul sfinților câteva personalități, printre care și părintele Dumitru Stăniloae, cărora li s-au întocmit dosare penale.
„Așadar, nu trebuie redusă valoarea unui om la aceste momente din viața lor. Și apoi, părintele pe care îl blamați este unul din cei 60 de preoți care au candidat la postul de protopop și care a câștigat competiția. Prin urmare, singura șansă ca preoții să fie prieteni cu autoritatea bisericească este ca ei să-și împlinească lucrarea potrivit jurământului de la hirotonie și Statutului Bisericii”, a concluzionat IPS Calinic.
sursa NewsBucovina