Președintele organizației județene Suceava a Partidului Naţional Liberal, Gheorghe Flutur și-a înregistrat candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava. Alături de șeful liberalilor suceveni s-au aflat primarul Sucevei, Ion Lungu, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, deputatul Ioan Balan, administratorul public Irina Vasilciuc, deputatul Bogdan Gheorghiu, prefectul Alexandru Moldovan, senatorul Daniel Cadariu, vicepreședinții CJ – Niculai Barbă și Vasile Tofan – și mulți alți liberali Depunerea dosarului de candidat și a semnăturilor susținătorilor a avut loc vineri, începând cu ora 14:45, odată cu depunerea dosarelor privind lista PNL pentru Consiliul Județean Suceava și a semnăturilor aferente.
Pentru candidatura lui Gheorghe Flutur la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava s-au depus peste 50 de mii de semnături, iar pentru lista PNL cu candidaturile la CJ Suceava s-au depus tot aproximativ 50 de mii de semnături.
„Le mulțumesc tuturor celor care au semnat”, a declarat Gheorghe Flutur.
„Cu Doamne ajută, mi-am depus candidatura pentru președinția Consiliului Județean Suceava și aici, lângă mine, am o echipă foarte puternică. De fapt, eu fac parte de o bucată bună de vreme din echipa sucevenilor și ce vedeți lângă mine, cu drag spun că este echipa mea”, a spus printre altele Gheorghe Flutur.
Flutur a amintit că își dorește ca viitorii vicepreședinți ai Consiliului Județean Suceava să fie liberali, dar numai unul din cei actuali va fi susținut de PNL pentru un nou mandat de vicepreședinte, și anume Niculai Barbă. Lui Vasile Tofan, președintele CJ Suceava i-a mulțumit public pentru susținere și a spus că pentru un alt mandat de vicepreședinte va fi susținut actualul administrator public al județului, Irina Vasilciuc.
Suntem un partid responsabil. Vă aduc aminte că de fiecare dată am avut majoritatea singuri
Flutur a cerut sucevenilor un nou vot pentru echipa sa, adăugând că acest lucru înseamnă stabilitate. Iar în susținerea afirmației sale a arătat că acest lucru a fost și la celelalte trei mandate ale sale de președinte al CJ Suceava: 2008-2012; 2016-2020; 2020-2024. „Suntem un partid responsabil. Vă aduc aminte că de fiecare dată am avut majoritatea singuri, cu mine, Gheorghe Flutur, în cele trei mandate de președinte al Consiliului Județean Suceava. Deci PNL a avut 50%+1 din mandate de fiecare dată și acesta poate că este secretul sau cel puțin unul dintre ele că aici, la Suceava, am avut continuitate și dezvoltare, nu au fost circuri sau spectacole care să blocheze proiectele și cer cu respect concetățenilor mei din județul Suceava să dea votul echipei lui Gheorghe Flutur. Am nevoie de acest vot ca de aer pentru echipă. Asta pentru că echipă înseamnă că și noaptea dacă ai o hotărâre de dat și care dacă este amânată a doua zi s-ar putea să fie prea târziu, atunci oamenii aceștia (din echipă) trebuie să fie solidari, coerenți și patrioți. Și aici, în echipa liberală, găsim acest lucru. Și le voi cere sucevenilor în fiecare zi, pe străzi, pe scări de bloc să voteze echipa l
ui Gheorghe Flutur”, a declarat Gheorghe Flutur.
Despre echipa sa, el a menționat că 44% dintre cei care se regăsesc pe lista pentru Consiliul Județean sunt antreprenori (20 din 45 de membri de pe lista respectivă), iar în primii zece candidați, patru sunt femei: Irina Vasilciuc, dr. Elena Tătăranu, prof. univ. Otilia Clipa și av. Dana Mitrea. Mulțumind celor din echipa de consilieri inclusă în lista PNL la CJ Suceava, inclusiv celor care au făcut până acum parte și pe care îi consideră în continuare în echipa sa, Gheorghe Flutur a făcut o prezentare succintă a tabloului echipei cu care PNL va candida la CJ Suceava: „Vârsta medie este 47 de ani. Ce să fac? Nu îi ajut eu foarte mult, dar îi ajut la vigoare. Compensez. Avem patru colegi sub 30 de ani, 8 între 30 și 40 de ani. Avem 16 ingineri, șase profesori, 6 medici, 7 avocați, 5 economiști, 4 tehnicieni și un ecologist. Cam asta este structura listei cu cei 45 de colegi cărora vreau să le mulțumesc pentru că au acceptat să facă parte din echipa mea”.
„Suceava la autostradă”.
“Eu candidez pentru continuarea marilor proiecte în primul rând din judeţul Suceava, şi aici mă refer la fericita postură în care suntem astăzi, că autostrăzile devin certitudine, şi autostrada A7 şi autostrada A14, Autostrada Nordului, dar mai e de bătut drum la Bucureşti, mai este de învins ca să se întâmple efectiv şi mandatul ăsta va fi un mandat expres pentru aşa ceva, şi pentru drumul expres Suceava- Botoşani, şi pentru alte investiţii în infrastructura de drumuri”, a declarat Flutur. El a vorbit despre necesitatea industrializării judeţului Suceava, dar şi despre dezvoltarea turismului în Bucovina.
Toți cei care au luat cuvântul după el, de la Ion Lungu la Ioan Balan și de la Lucian Harșovschi la Bogdan Gheorghiu au subliniat importanța acestui proiect – Bogdan Gheorghiu spunând „cu subiect și predicat” că proiectul de autostradă A7 până la Siret i se datorează lui Gheorghe Flutur și faptul că PSD dorea să facă autostradă numai până la Pașcani – și necesitatea continuării sale în forță, iar aici poate că pledoaria cea mai frumoasă despre determinarea lui Gheorghe Flutur în privința autostrăzii A7 a avut-o deputatul Ioan Balan, cel care avea să remarce de la bun început că Gheorghe Flutur este cel mai bun produs politic al județului nostru.
Este însă de remarcat faptul că primul care a luat cuvântul după Gheorghe Flutur a fost Ion Lungu, avându-l pe candidatul PNL la funcția de primar al Sucevei, Lucian Harșovschi, în dreapta sa, cu toate că Gheorghe Flutur i-a cerut să vină mai aproape de el – „la timonă”, cum s-a exprimat metaforic Gheorghe Flutur -, iar în ceea ce îl privește pe Ion Lungu, după ce a evidențiat importanța proiectelor lui Gheorghe Flutur, acesta și-a exprimat foarte clar încrederea că Flutur și PNL vor câștiga alegerile la CJ Suceava.
sursa Știri din Bucovina