Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis, vineri, că în județul Suceava numărul cazurilor de rujeolă este în creștere, în luna aprilie fiind deja înregistrate 158 de cazuri din cele 319 confirmate de la începutul anului.
Astfel, potrivit statisticilor DSP Suceava, în primele patru luni ale anului 2024, în județul Suceava s-au înregistrat 319 cazuri confirmate de rujeolă (ianuarie 8 cazuri, februarie 12 cazuri, martie 141 cazuri, aprilie 158 cazuri ).
„Se constatată o creștere importantă a numărului de cazuri, mai ales în rândul comunităților vulnerabile. Dintre cele 319 cazuri confirmate de rujeolă, 172 (54 %) au necesitat internare din cauza complicațiilor: bronhopneumonie, insuficiență respiratorie, hepatită reactivă, sindrom diareic acut cu deshidratare secundară, encefalită”, arată DSP Suceava.
Potrivit sursei citate, creșterea numărului de cazuri de rujeolă pune presiune pe secțiile de Boli Infecțioase ale spitalelor și duce la supraaglomerarea acestora.
Vineri erau internate 27 de persoane cu rujeola în județul Suceava , dar au au fost zile in care numărul persoanelor internate cu rujeolă a fost 39, menționează DSP Suceava care precizează că la Spitalul Clinic de Urgență „Sf.Ioan cel Nou” Suceava erau internate 20 de persoane cu rujeolă, din care 17 copii și 3 adulți, iar la Spitalul Municipal Fălticeni erau internați 7 copii cu rujeolă.
„Personalul de specialitate din cadrul Direcției de Sănătate Publică Județene Suceava derulează activități de informare, educare, comunicare și consiliere a populației, cu preponderență în comunitățile afectate de rujeolă (Baia,Cornu Luncii, Voitinel,Radauti, Falticeni, Vulturesti, Vadu Moldovei), în vederea creșterii gradului de acceptare a vaccinării”, precizează sursa citată.
Totodată, au fost distribuite materiale cu caracter informativ, a fost menținută o comunicare permanentă cu medicii de familie și asistenții medicali comunitari în vederea mobilizării la vaccinare in cabinetele medicilor de familie, asigurându-se cantitatea necesară de vaccin.
Campania ”Vaccinare – promovarea vaccinării ROR şi a vaccinărilor din Calendarul Naţional de Vaccinare” se desfăşoară încă de la începutul anului 2024 în toate cele 69 de comunităţi cu asistenţă medicală comunitară.
Cele mai multe cazuri de rujeolă înregistrate în acest an, 132, au fost în comuna Baia, urmată de Suceava cu 23 de cazuri și Fălticeni cu 20 de cazuri.
sursa NewsBucovina