Doi elevi suceveni s-au calificat în lotul național lărgit al României în urma susținerii probei de selecție organizate în cadrul Olimpiadei Naționale de Biologie, desfășurată la Sibiu, în perioada 20-25 aprilie 2024.
Elevii Marian Nicolay Ionescu, clasa a XI-a, de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava și elevul Teodor Cârloanță, clasa a XII-a, de la Colegiul Național “Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, au susținut, miercuri, proba de selecție în vederea accederii în lotul național lărgit al competiției. Cei doi elevi suceveni au fost selectați în lotul național lărgit, urmând să participe, timp de două săptămâni, alături de alți 18 elevi, la un stagiu de pregătire teoretică, ce va fi organizat la Facultatea de Biologie a Universității “Babeș- Bolyai” din Cluj-Napoca.
Conform Regulamentului Olimpiadei, Lotul Național Lărgit este format din 20 de elevi selecționați printr-o probă teoretică din rândul celor care au obținut premii și mențiuni la ediția curentă a Olimpiadei Naționale de Biologie, dar și dintre cei care au făcut parte din lotul național lărgit din anul precedent.
După etapa de pregătire teoretică, elevii vor susține o probă teoretică de selecție în vederea calificării în lotul național restrâns, care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Biologie, iar cei selectați vor participa la aceeași facultate la un stagiu de pregătire practică timp de două săptămâni.
Comitetul Internațional al Olimpiadei atribuie, în fiecare an, fiecărei țări participante la etapa internațională a acestei competiții, câte patru locuri, Olimpiada Internațională de Biologie urmând să aibă loc la Astana, capitala Kazakhstanului, în perioada 7-14 iulie 2024 .
De menționat este că elevului Marian Nicolay Ionescu, care a obținut un punctaj foarte bun, i-a fost acordată Mențiune din partea Ministerul Educației la ediția 2024 a Olimpiadei Naționale de Biologie. El se află la a doua selecție în lotul național lărgit al României pentru Olimpiada Internațională de Biologie.
Elevul Teodor Cârloanță a obținut, de asemeni, un punctaj foarte bun la Olimpiada Națională de Biologie – ediția 2024, obținând un premiu special oferit de gazda din acest an a competiției, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. El a participat în anul 2023 la faza internațională a Olimpiadei de Biologie, desfășurată în Dubai și se află la a treia selecție în lotul național lărgit.
Din lotul județean au făcut parte 10 elevi care au reprezentat județul la Olimpiada Națională de Biologie , dintre care patru din clasa a IX-a, respectiv Alexia Mitrofan, de la Colegiul Național “Ștefan ce Mare” Suceava, Ioana Georgiana Pascaniuc, de la Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Sonia – Elena Țirigan, de la Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava și Ștefan Cârloanță, de la Colegiul Național Militar “Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, o altă elevă, Sofia- Ioana Darie, din clasa a X-a, de la Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava, doi elevi din clasa a XI-a, Denisa Domșa și Marian Nicolay Ionescu, de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava și trei elevi din clasa a XII-a, respectiv Teodor Cârloanță, de la Colegiul Național “Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Amalia Drob, de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava și Maria Emilia Pascal, de la Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava.
sursa NewsBucovina