Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în ziua de 24 aprilie 2024, Mănăstirea Cămârzani a fost gazda celei de a IX-a Ediții a Proiectului Catehetic Eparhial „Tinerii Bucovinei, păstrători ai tezaurului strămoșesc și mănăstiresc”.
Bucuria revederii i-a surprins de această dată împreună în rugăciune și-n prietenie pe membrii Centrelor de tineret Ecclesia ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, sărbătorită în fiecare an la nivel mondial, pe data de 23 aprilie și cu ocazia a prăznuirii unuia dintre sfinții ocrotitori ai mănăstirii, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Astfel, la acest eveniment catehetic au participat tineri și copii din centrele de tineret ale Parohiei Ortodoxe Bunești, Colegiului Național Mihai Eminescu Suceava, Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu Suceava, Colegiului Tehnic Lațcu Vodă Siret și de la Școala Gimnazială Nr. 1 din municipiul Suceava.
Primirea oaspeților a avut loc în biserica cea mare, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, de către Monahia Eufrosina, Iconom al mănăstirii, care le-a transmis celor prezenți, din partea maicii starețe, Stravrofora Maria Deac, un cuvânt de povață și de bun venit, rostit împreună cu organizatorii evenimentului, echipa Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață, coordonată de domnul Consilier Eparhial Prof. Cristi-Gabriel Hurjui.
Mărturie pentru acest moment ne stau cuvintele tinerei Ancuța Ciotu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național Mihai Eminescu din Suceava: „M-a surprins și mi-a plăcut bucuria cu care maicile ne-au întâmpinat, apreciez efortul pe care acestea l-au făcut pentru noi. Maicile au fost generoase și au o dragoste la fel precum cea a unei mame. Pentru mine, sărbătoarea Învierii Domnului a început deja, cu această vizită și cu aceste cuvinte lămuritoare pe care le-am primit. Doresc sa ne revedem în momente care să ne aducă aceeași pace!”.
După îndătinata rugăciune, tinerii și copiii au luat parte la o cateheză cu tema Învierii Domnului, susținută de către domnul Consilier Eparhial Cristi-Gabriel Hurjui, care le-a vorbit tinerilor despre Adam cel Nou, despre Răscumpărarea pe care El a înfăptuit-o și despre făgăduința edenică împlinită prin Jertfa Crucii.
În duh sărbătoresc, specific Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, care tocmai se apropie, toți cei prezenți au pornit în procesiune din biserică și către cimitirul mănăstirii, purtând în mâini flori primăvăratice și ramuri de finic, precum odinioară purta poporul care l-a întâmpinat pe Mântuitorul Hristos.
Al doilea moment al zilei a fost dedicat comemorării celor trecuți la Domnul, print-o slujbă de pomenire, săvârșită în cimitirul mănăstirii de către părinții coordonatori ai centrelor de tineret, sub protia PC Pr. Georgian Rotar, Secretar al Protopopiatului Fălticeni. Au fost pomeniți toți cei pe care-i purtăm în inimi și în cugete, dar mai cu seamă fiind amintit Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul, ctitor al Mănăstirii Cămârzani, de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani.
Mai apoi, micii elevi din clasele primare au participat la un atelier de pictură, în trapeza de vară a mănăstirii, coordonați de către o echipă de voluntarii, iar tinerii liceeni au luat parte la un tur ghidat al Tipografiei Vartolomei Măzăreanu de la Cămârzani și au vizitat atelierul de lumânări Sfânta Fotini și atelierul de prescuri al mănăstirii.
Acest moment a fost apreciat atât de către copii, cât și de către tineri, al căror glas a fost eleva Dana Domnica Troia, de la Colegiul Național Mihai Eminescu Suceava, care a menționat: „Mă bucur că am fost împreună în această zi minunată. Am descoperit efortul depus pentru realizarea unei lumânări și a unei cărți. M-am bucurat să o întâlnesc pe maica Iconom Eufrosina și să învăț multe lucruri despre Dumnezeu, în apropierea Sărbătorilor Pascale. Vă mulțumesc pentru această zi de neuitat!”.
La final, toți cei prezenți au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și din partea maicii starețe, Stavrofora Maria Deac, icoane și cărți de folos duhovnicesc, potrivite pentru vârsta lor.
Despre întâlnirea tinerilor de la Mănăstirea Cămârzani, Părintele Florin Grigorescu, coordonatorul Centrului Ecclesia de la Parohia Bunești a concluzionat: „Întâlnirea tinerilor de la Mănăstirea Cămârzani a fost o Înviere înainte de Înviere. Prin cateheza susținută de domnul Consilier Eparhial Cristi-Gabriel Hurjui am trecut prin întreg Postul Mare, iar mai apoi, am purces cu flori și finic în mâini în jurul Bisericii unde Împărățește Hristos, pomenindu-l pe blândul și înțeleptul Părinte Preasfințitul Gherasim Putneanul. Am vizitat întreg complexul monahal, dar cel mai mult ne-am bucurat de împărtășirea din duhul de rugăciune și de pace. Am luat în suflete multă putere, lumină și slovă ca să străbatem luminos prin hățișul lumii acesteia. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.
Biroul de Catehizare Parohială
al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
sursa NewsBucovina