O femeie a fost rănită ușor, vineri dimineața, într-un accident rutier produs în Rădăuți.
Potrivit datelor din ancheta polițiștilor, vineri, la ora 06:40, o femeie de 50 de ani din Rădăuți conducea un autoturism Ford pe strada 1 Mai din Rădăuți, având direcția de deplasare dinspre Frătăuții Vechi spre centrul municipiului Rădăuți.
La un moment dat aceasta nu a adaptat viteza corespunzătoare la condițiile de drum, curbă la stânga și carosabil umed, ocazie cu care a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism Mercedes, care se afla staționat în afara părții carosabile, pe partea dreaptă sensului său de deplasare.
În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, autoturismul Ford a fost proiectat într-un arbore, situat pe spațiul verde din partea dreaptă a sensului său de deplasare, după care acesta s-a răsturnat pe cupolă. De asemenea, în urma coliziunii dintre cele două autovehicule, autoturismul parcat a fost proiectat ușor cu partea din spate într-o țeavă de gaz, aparținând Delgaz Grid.
În urma evenimentului rutier, a rezultat avarierea celor două autovehicule și avarierea ușoară a țevei de gaz, respectiv rănirea ușoară a șoferiței care a suferit un traumatism ușor la umărul stâng.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care la Spitalul Municipal Rădăuți, acesteia i-au fost recolate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
sursa NewsBucovina