În noaptea de duminică spre luni între orele 21:00 și 03:00, Serviciul Ordine Publică din cadrul I. P.J. Suceava a desfășurat o acțiune amplă de verificare a respectării legislației specifice în domeniul securității private în municipiul Suceava și zonele adiacente. Acțiunea a avut ca scop asigurarea conformității agenților de securitate și a operatorilor economici cu normele în vigoare.
Sub coordonarea lucrătorilor S.O.P., au fost mobilizate efective din diverse structuri ale instituției, alături de sprijinul Poliției Municipiului Suceava, Secției de Investigații Criminale, Serviciului de Informații și Combaterea Criminalității Economice și Jandarmeriei.
În cadrul controalelor efectuate în și în jurul cluburilor din municipiul Suceava, au fost întreprinse acțiuni de legitimare, control corporal, verificare a autovehiculelor și a agenților economici.
Rezultatele acțiunii sunt următoarele:
154 de persoane au fost legitmate;
S-au efectuat 40 de controale corporale;
21 de persoane au fost avertizate verbal;
Au fost controlate 72 de autovehicule, dintre care 16 au fost supuse testării etilotest;
Au fost verificate 27 de agenți economici;
Au fost efectuate 43 de verificări în bazele de date cu privire la persoane și autovehicule;
Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.695 lei.
Sancțiunile au vizat încălcări ale Legii 61/1991, O.U.G. 195/2002, Legii 333/2003, OUG nr. 28/1999 și HG nr. 301/2012.
Acțiunile de acest gen se încadrează în eforturile Poliției Județene Suceava pentru menținerea ordinii și siguranței publice în comunitate, asigurându-se că legislația este respectată și că cetățenii beneficiază de un mediu sigur și în conformitate cu normele legale.
sursa NewsBucovina