La data de 12 mai în jurul orei 09:41, în cadrul acțiunii dispuse de IPJ Suceava – Serviciul Rutier, patrula din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectua serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe str. Ștefan cel Mare în localitatea Bivolăria, oraș Vicovu de Sus cu autospeciala din dotare a efectuat semnal regulamentar de oprire pentru autoturismul marca Volvo, care a fost înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 123 km/h pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h, totodată fiind surprins în timp ce a efectuat manevra de depășire a altui autoturism, încălcând astfel marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers. Conducătorul auto s-a conformat semnalelor acustice și luminoase și a oprit pe partea dreaptă a părții carosabile. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat domiciliat în comuna Vicovu de Jos care emana halenă alcoolică, motiv pentru care am procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, indicând o concentrație de 0,89 mg/L alcool pur în aerul expirat.
În urma testării, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului” faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal. De asemenea, șoferul a fost sancționat contravențional pentru abaterile rutiere săvârșite cu amenzi în valoare de 1.650 lei și s-a dispus reținerea permisului de conducere.
sursa NewsBucovina