Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a mulțumit, sâmbătă, pompierilor suceveni pentru devotament, determinare, dăruire și profesionalism, la 100 de ani de la înființarea primei unități de pompieri militari din județ.
Prefectul Moldovan și subprefecții Cristian Șologon și Florin Sinescu au participat la manifestările prilejuite de două evenimente deosebite din activitatea pompierilor militari suceveni, respectiv decorarea Drapelului de Luptă, prin conferirea Ordinului „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari de către Președintele României, Klaus Werner Iohannis, și sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea primei unități de pompieri militari pe raza județului, Secţia de pompieri Fălticeni.
Alexandru Moldovan, prefect al județului Suceava, a spus că de la înființarea Secţiei de pompieri Fălticeni, al cărei „certificat de naştere” a fost semnat la data de 10 iunie 1924, pompierii militari suceveni au trecut printr-un proces firesc de dezvoltare, impus de dinamica și continua diversificare a spectrului de misiuni pe care trebuiau să le îndeplinească.
„S-a pornit de la clădiri modeste, câteva mașini de stingere și pompe manuale, pentru ca astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență sucevean să fie o unitate etalon, cu dotări în clădiri, autospeciale și echipamente specifice care nu sunt cu nimic mai prejos față de cele existente în țările Europei de Vest”, a spus Moldovan.
El a subliniat că toată această evoluție nu ar fi fost posibilă fără devotamentul, determinarea, dăruirea și profesionalismul tuturor celor care au servit țara în uniforma pompierilor militari, ofițeri, subofițeri, militari în termen deopotrivă.
„Ei au făcut din meseria lor o adevărată virtute, ei și-au câștigat o apreciere și o încredere de neclintit din partea cetățenilor, lor trebuie să le mulțumim și să le oferim respectul cuvenit”, a transmis prefectul.
Alexandru Moldovan a transmis și din partea Prefecturii Suceava, la acest moment aniversar, cele mai calde urări de sănătate și o viață personală și profesională împlinită, și i-a asigurat de sprijinul său în toate proiectele pe care ISU Suceava le arei în vedere, spre binele și siguranța cetățenilor județului.
sursa NewsBucovina