Polițiștii SPR 3 Marginea au constatat, sâmbătă, la prânz, că în sala de evenimente a unui complex turistic din Sucevița se desfășoară o nuntă deși localul a fost amendat de ISU Suceava cu 100. 000 de lei și cu oprirea funcționării până la obținerea autorizației de securitate la incendiu.
Polițiștii au obținut o informație în legătură cu respectivul eveniment organizat în sala de evenimente care se prespunea că trebuie să fie închisă.
Ei au constatat că în interiorul sălii de evenimente era un grup de aproximativ 100 de persoane, ce participau la o nuntă.
De menționat este că în 26 aprilie 2024 I.S.U ,,Bucovina” Suceava a înaintat adresă scrisă din conținutul căreia rezultă faptul că societatea economică a fost sancționată cu amendă în cuantum de 100.000 lei și sancțiunea contravențională complementară, de oprire a funcționării și utilizării spațiului, până la obținerea autorizației de securitate la incendiu.
La fața locului se afla administratorul firmei care a relatat faptul că are la cunoștință de măsura complementară de oprire a activității societății pe care o administrează, dar a permis desfășurarea evenimentului întrucât a finalizat toate lucrările de conformare, însă nu a reușit să obțină autorizația de securitate la incendiu.
În urma controlului efectuat, s-a constatat că unitatea susmenționată funcționa, respectiv în interiorul acesteia se desfășura un eveniment motiv pentru care s-a luat legătura cu procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, fiindu-i aduse la cunoștință activitățile întreprinse.
În acest caz s-a deschis dosar penal pentru „exercitarea fără drept a unei profesii sau activități”, iar cercetările vor fi efectuate de către lucrătorii din cadrul Postului de poliție Sucevița.
sursa NewsBucovina