Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu Serviciul voluntar pentru situații de urgență Cornu Luncii, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, la sosirea echipajelor, ardea generalizat construcția anexă, cu pericol de propagare a flăcărilor la clădirea cantonului silvic și la o altă construcție din apropiere.
Incendiul a fost lichidat după o intervenție de aproape patru ore.
În incendiu a ars construcția anexă, formată din adăpost de animale și depozit de furaje, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. De asemenea, au mai ars circa 100 de baloți de fân și plante furajere. S-au degradat elemente de construcție (pereții) și de tâmplărie (ferestre și uși), la interior. Din păcate, în incendiu au pierit trei cai și cinci oi.
Din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat clădirea cantonului și construcția din apropiere, cu bunurile aferente, a precizat sursa citată.
sursa NewsBucovina