Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, miercuri, contractul pentru proiectul cu finanțare europeană de modernizare și digitalizare a Bibliotecii Bucovinei și a altor 29 de biblioteci din județ.
„Zi de zi avem foarte multă treabă și, în ultima perioadă, am observat că vorbim foarte mult despre utilități, adică despre drumuri, apă, canalizare, construirea de spitale, deci despre utilități pentru populație. Tot despre utilități, și încă ce utilități, cele din cultură, dorim să vă aducem o veste bună. Astăzi, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat un contract de 2,5 milioane de euro din fonduri europene, prin care Biblioteca Județeană „I.G. Sbiera” din Suceava, împreună cu alte 29 de biblioteci din județ, beneficiază de finanțare pentru reabilitări, modernizări, dotări, cursuri, dar mai ales pentru digitalizare. Prin această inițiativă, se asigură simplitatea accesului publicului la serviciile oferite de aceste biblioteci”, a anunțat CJ Suceava.
Potrivit CJ Suceava în urma implementării proiectului va crește numărul cititorilor și al beneficiarilor tuturor serviciilor oferite de aceste biblioteci.
„Acest principiu al îmbunătățirii accesului la serviciile publice îl vom introduce tot mai consistent în administrație pentru a îmbunătăți accesul și buna comunicare cu populația”, se mai arată în comunicat.
sursa NewsBucovina