Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit workshopul intitulat „Învățarea – o cale de revalorizare la vârsta senioratului”, un eveniment dedicat valorizării și incluziunii persoanelor vârstnice.
Invitatul principal al evenimentului a fost prof. univ. dr. Violeta Pușcașu de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Aceasta a prezentat informații valoroase și modele de bune practici pentru îmbunătățirea calității vieții seniorilor. În cadrul prezentării sale, prof. Pușcașu a subliniat importanța unei vieți active pentru persoanele vârstnice, evidențiind inițiative precum proiectele „Universitatea vârstei a treia” (U3A) și „Școala de seniori” din Galați, Cluj și Brăila.
Workshopul a reunit reprezentanți ai mediului socio-economic, cadre didactice de la Departamentul de Științe Umane și Social-Politice, studenți de la programul de Asistență socială și masteranzi de la Managementul serviciilor sociale și securitate comunitară. De asemenea, au fost prezente numeroase instituții și organizații locale, printre care:
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Suceava
- Colegiul Național al Asistenților Sociali, Sucursala Teritorială Suceava
- Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Suceava
- Direcțiile de Asistență Socială din cadrul primăriilor Suceava, Gura Humorului, Siret și Rădăuți
- Asociațiile „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, „Darul Binecuvântării”, „Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina” și „Lumină Lină”
- Protopopiat Suceava II
- Fundația Umanitară „Geana” din Vama
- Centrul Diecezan Caritas Iași – CID Suceava
- Centrul de servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate, Fălticeni
Organizatorii evenimentului, conf. univ. dr. Cristina Cormoș și conf. univ. dr. Geta Mitrea, au subliniat importanța colaborării dintre diversele instituții și organizații pentru a sprijini persoanele vârstnice și a promova incluziunea acestora în comunitate.
Workshopul a fost un succes, aducând în atenție demersuri esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții seniorilor și consolidând parteneriatele locale pentru implementarea proiectelor dedicate acestora.
sursa NewsBucovina