Festivitatea de închidere a anului școlar la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost marcată de un discurs inspirațional susținut de directorul Dan Popescu, în fața elevilor, profesorilor și părinților prezenți.
Cu un motto semnificativ, „Cei mai frumoși ani din viață sunt anii ce vor veni” – Victor Hugo, directorul și-a început discursul subliniind rapiditatea cu care se schimbă paradigmele existențiale în lumea contemporană și provocările cu care se confruntă sistemul educațional.
„Trăim într-o lume sever muabilă, cu o viteză tot mai mare de schimbare a paradigmelor existențiale. Este incredibil cât efort uman se risipește în vulnerabilizarea efectului învățării și anularea impactului școlii. Școala românească a devenit ‘ineficientă, irelevantă, inechitabilă și fără valoare’”, a declarat Dan Popescu. El a evidențiat faptul că problemele din educație sunt amplificate de crizele multiple care afectează societățile din întreaga lume.
Cu toate acestea, directorul a adus și vești bune, referindu-se la un recent eurobarometru care arată că 11% dintre români consideră sistemul de educație una dintre cele mai importante probleme ale țării, peste media Uniunii Europene de 9%.
„În anul de existență CLXIV, elevii și profesorii colegiului nostru, refuzând o descriere colorată a școlii ca în rândurile precedente, au desfășurat un proces instructiv-educativ cu rezultate remarcabile, onorând o tradiție și o reputație incontestabile”, a spus Popescu, subliniind performanțele obținute de elevi și dedicarea profesorilor în fața provocărilor.
Încurajând elevii să ignore pseudovalorile sociale și să îmbrățișeze oportunitățile de progres, directorul a subliniat importanța competențelor dobândite prin educație riguroasă. „Curând veți lua startul unei noi aventuri a cunoașterii. Charlie Chaplin spunea ‘La răscruce de viață nu există indicatoare!’. Noi, profesorii pe care-i părăsiți pentru un răstimp, avem convingerea că puteți alege ruta academică compatibilă cu punctele tari ale dezvoltării personale pentru fiecare dintre absolvenți”, a adăugat el.
Discursul s-a încheiat cu o notă emoționantă, directorul exprimându-și speranța că elevii vor rămâne atașați de valorile învățate la colegiu și vor reveni cu bucurie pentru revederi în viitor. „Când o să vă fie dor ștefanist, nu închideți ochii! Pentru că altfel, o să vă fie și mai dor! Să aveți o vară a bucuriilor și o viață a împlinirilor!”, a transmis Dan Popescu.
sursa NewsBucovina