Elicoptere SMURD, dar și avionul SMURD aparținând Departamentului pentru Situații de Urgență au ajuns pe Aeroportul Suceava pentru a prelua răniți în stare gravă în urma exploziei de vineri dimineața de la magazinul Dedeman din Botoșani.
Potrivit ISU Botoșani, în urma exploziei, 110 persoane, clienți și personal, s-au autoevacuat, iar 15 persoane au fost rănite.
La UPU Botoșani au ajuns 15 răniți, din care un minor, din care trei au fost transferați la Iași și București, patru au rămas în cadrul Spitalului 2 Botoșani în secția ATI și doi în Secția chirurgie plastică. Cinci pacienți au fost lăsați la domiciliu, iar alți trei pacienți, cu răni ușoare, între care și un minor sunt evaluați în spitalul botoșănean.
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că au fost trimise elicoptere SMURD și că era pregătită inclusiv aeronava Black Hawk, iar avionul SMURD este pregătit să aducă victimele la București.
12 echipaje din cadrul Detașamentului Botoșani, cu patru autospeciale de stingere, trei ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță au intervenit la fața locului.
Au fost constituite echipaje de căutare-salvare, concomitent cu stingerea incendiului și înlăturarea efectelor.
sursa NewsBucovina