Academicianul Alexandrina Cernov, luptătoare pentru drepturile românilor din nordul Bucovinei, a fost înmormântată, vineri, în cimitirul Parohiei Putna.
Slujba de înmormântare a fost oficiată în biserica voievodală a Mănăstirii Putna de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de clerici ai Mănăstirii Putna.
După slujbă, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de prețuire pentru doamna Alexandrina Cernov, îndemnând la ducerea mai departe a duhului și lucrării ei.
„Avem de învățat, printre alte multe de la doamna academician, cum să simțim mai adânc românește, atunci când cele din jur nu te ajută la aceasta. Noi credem în Înviere și aceasta înseamnă că, la un moment dat, mai aproape sau mai departe, toți ne vom întâlni cu Doamna Alexandrina. Îmi doresc și mă rog că atunci să nu ne fie și să nu vă fie rușine de această întâlnire”, a spus PS Damaschin.
Protos. Gherasim Soca, care a fost responsabil, din partea mănăstirii Putna, de colaborarea editorială cu doamna Alexandrina Cernov a tramsmis mesajul starețului mănăstirii, Velnic Melchisedec, care a subliniat că Alexandrina Cernov a avut un mare țel pentru care s-a luptat din toate puterile și pentru care a apelat la toate forurile posibile, respectiv promovarea culturii și a învățământului în limba română în spațiul ucrainean.
„A scris manuale școlare de Limba și Literatura Română destinate școlilor românești din Ucraina, precum și articole în diverse publicații, cele mai multe în Glasul Bucovinei, prin care a atras atenția asupra pericolului înstrăinării românilor din Ucraina de propria limbă, istorie și cultură.(…) Sensibilitatea sa față de istoria neamului românesc și de suferințele fraților noștri din nordul României și nu numai au legat-o aproape inevitabil de Mănăstirea Putna. A fost nelipsită de la Simpozioanele de istorie și de literatură organizate aici, precum și de la multe hramuri și sărbători, evenimente pline de har, de încărcătură duhovnicească, intelectuală și emoțională. Era mereu o prezență discretă și simplă, dar care atunci când lua cuvântul vibra din adâncul sufletului fiecare frază pe care o rostea. Vorbea din convingere, din durere și din păsare. Păstrarea și promovarea identității românilor din nordul Bucovinei a fost lupta pe care a dus-o continuu și cu toată dăruirea. A înțeles că Dumnezeu, atunci când a salvat-o de la moarte la vârsta de trei luni, printr-o minune, i-a spus să nu se teamă niciodată de moarte, ci să-și pună viața în sprijinul celorlalți. Ceea ce a și făcut, pe cât de mult i-a stat în putință. Bună și blândă, smerită și cuminte, având înțelepciunea și dreapta cârmuire a bunului român, îi plăcea și îmi plăcea să o numesc «mămuca din Bucovina». A fost și rămâne pentru noi bucovineanul cel mai avizat care a vorbit despre destinul bucovineanului” se arată în mesaj.
Totodată, în mesajul președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, Alexandrina Cernov a fost denumită «glasul Bucovinei», cu a ei antică frunte aureolată de Eminescu.
”De fapt, stingerea este părelnică, fiindcă profesoara de la Cernăuți ne veghează și ne îndreaptă pe căi bune, ca să nu rătăcim. Opera ei mare și vocea ei blândă vor rămâne pentru eternitate în patrimoniul Academiei Române și în tezaurul poporului român.”
La final, arhim. Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna a transmis condoleanțe familiei și adânca prețuire a preoților români din regiunea Cernăuți pentru doamna Alexandrina Cernov, ei neputând participa din cauza situației din Ucraina.
Înhumarea a fost făcută în cimitirul Parohiei Putna.
Slujba parastasului de 40 de zile va avea loc sâmbătă, 13 iulie, la Mănăstirea Putna, în cadrul simpozionului de istorie „Colocviile Putnei” ediția XXX, împreună cu pomenirea altor istorici și oameni de cultură care au sprijinit activitățile mănăstirii în ultimele decenii.
Alexandrina Cernov a murit în data de 5 iunie 2024 la vârsta de 81 de ani.
sursa NewsBucovina