Polițiștii din cadrul Secției Urbane Burdujeni – Poliția Municipiului Suceava au confiscat, sâmbătă după amiaza, o autoutilitară evaluată la 12. 000 euro, după ce au descoperit că transporta alcool etilic netimbrat. Incidentul a avut loc în jurul orei 14:50, când autoutilitara, condusă de un bărbat de 60 de ani, a fost oprită în trafic.
În urma verificărilor, s-a constatat că vehiculul avea inspecția tehnică periodică (ITP) expirată. Polițiștii au descoperit printre mai multe produse alimentare nouă baxuri conținând o substanță incoloră, având un miros specific de alcool.
Având în vedere situația constatată, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita de 40 litri alcool etilic”.
Cantitatea de alcool a fost confiscată pentru continuarea cercetărilor, în baza articolelor 169 – 170 din Codul de Procedură Penală. De asemenea, autovehiculul, evaluat la aproximativ 12.000 euro, a fost indisponibilizat și ridicat.
sursa NewsBucovina