Bergenbier, sponsor principal al echipei naționale de fotbal a României, împreună cu partenerul Bazar Production, susțin difuzarea meciurilor Campionatului European, în Piața George Enescu din București.
În perioada 14 iunie – 14 iulie, suporterii Naționalei și nu numai, sunt așteptați în spațiul Fan Zone de pe Calea Victoriei (parcarea de lângă Ateneu), acolo unde vor putea să vizioneze pe un ecran gigant toate partidele de la turneul final european de fotbal.
„Suntem încântați să fim partenerii naționalei, dar și berea suporterilor. Pentru fani este o oportunitate fantastică de a se reuni, de a aplauda România și de a se bucura de atmosfera electrizantă a turneului”, a declarat Victor Teioșanu, Marketing Director Bergenbier S.A. „Îi invităm pe suporteri să sprijine România și să vizioneze meciurile cu Belgia, Ucraina și Slovacia pentru că, așa cum știm deja, când e zi de Națională, e zi de Bergenbier”, a completat acesta.
Fan Zone-ul de pe Calea Victoriei (lângă Ateneul Român) va fi deschis în fiecare zi pe perioada turnerului final, iar intrarea este liberă, în limita a 2000 de locuri.
„Ne angajăm să îmbunătățim experiența fotbalistică pentru fanii noștri. Sperăm ca timp de o lună, în Piața George Enescu, să unim suporterii în pasiunea lor pentru fotbal și să sărbătorim împreună jocul pe care îl iubim cu toții. Sperăm că și Echipa Națională a României o să facă un turneu de poveste!”, a adăugat Bogdan Jianu, Senior Brand Manager Bergenbier.
Timp de o lună în Fan Zone-ul din Piața George Enescu din București, suporterii Naționalei vor avea parte de multe surprize, concursuri și bere consumată în mod responsabil.
sursa SuceavaNews