Individ din Vatra Dornei reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. El a fost găsit de polițiști în podul casei
La data de 19 iunie, în jurul orei 02.30, la Poliția municipiului Vatra Dornei s-a prezentat o femeie din municipiul Vatra Dornei, care a sesizat faptul că soțul ei a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis la data de 18 iunie împotriva acestuia.
Polițiștii au stabilit că, în data de 18 iunie s-a emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat. Individul a fost evacuat temporar din locuința comună, fiind obligat să păstreze distanța minimă de 100 de metri față de victimă și membrii familiei acesteia. Totodată, s-a interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.
În noaptea de 18 spre 19 iunie, ora 01.20, în momentul în care victima s-a întors la adresa din municipiul Vatra-Dornei, a constatat faptul că soțul ei se afla în locuință, încălcând astfel obligațiile stipulate în ordinul de protecție provizoriu.
Lucrătorii de poliție care au intervenit, l-au identificat pe bărbat în podul locuinței comune.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fostemis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu”.
Individul a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind escortat și introdus în cadrul unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
sursa Bucovina Media