Asociația Sportivă „Ștefan cel Mare” Suceava organizează ediția a VI-a a „Cupei Sucevei” la tenis de masă, turneu A din circuitul național AmaTur, în perioada 22-23 iunie 2024, în sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava.
La competiție vor participa aproximativ 200 de sportivi din România, Moldova și Ucraina.
Turneul se va desfășura pe patru categorii distincte: Hobby, Avansați, Open și Elite. Concursurile pentru categoriile Open și Elite sunt programate sâmbătă, 22 iunie, iar jucătorii de la categoriile Hobby și Avansați vor evolua duminică, 23 iunie.
Concurenții vor fi repartizați în grupe inferioare de câte șase jucători, în care vor disputa câte cinci meciuri. Primii patru clasați în grupele inferioare se vor calificat în următoarea rundă, a grupelor superioare formate din câte patru jucători. După cele trei meciuri din grupele superioare, primii doi clasați se vor califica pe tabloul meciurilor eliminatorii.
Înscrierile pot fi făcute pe pagina dedicată de pe portalul TenisDeMasa.ro sau la 0742 127 919 (prof. Adrian Cojocaru).
sursa SuceavaNews