Forumul Economic Regional Moldova se va desfășura în perioada 4-6 iulie 2024 la Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, iar obiectivul central al Forumului îl constituie asigurarea condițiilor necesare de “Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“.
“FERM crează condițiile necesare conlucrării în vederea dezvoltării strategice a Regiunii Extinse a MOLDOVEI pe baza pregătirii până în 2030 a unei Platforme Comune de Colaborare construită între mediul institutional și cel privat de pe ambele maluri ale Prutului cu o implicare unitară, proportionată și egală a administrației publice, mediului privat, mediului institutional din educație și sănătate, respectiv a societății civile din întreaga Moldovă de la munții din Vatra Dornei până la Cetatea Soroca de pe râul Nistru, avându-i desigur în vedere și pe frații nostri din Ucraina” transmite Ion ȘTEFANOVICI, Președintele Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (C.A.P.D.R.), organizatorul evenimentului.
Scurt istoric al Forumului Economic Regional Moldova
Formatul evenimentului dedicat dezvoltării Regiunii de Nord Est a României cu focus pe domeniul investițiilor nu este unul nou. Forumul de Investiții a fost organizat din 2003 de către specialiștii din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est în planul celor șase județe aflate în componența ADR Nord-Est.
Evenimentul a fost întrerupt în perioada 2020 – 2022 din cauza pandemiei, dar a fost preluat și continuat într-un nou format din 2023, de către Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale. Prin urmare, ediția din 2023, a fost organizată la Iași într-un format redefinit, la 20 de ani distanță de prima ediție, prin invitarea Republicii Moldova la sugestia Președintelui CAPDR, Ion ȘTEFANOVICI. În acest mod s-a constituit Direcția I de acțiune: Republica Moldova.
În 2024, FERM continuă și consolidează linia colaborării pe Regiunea Extinsă a Moldovei prin inițierea Direcției a II-a: Ucraina.
Delegația ucraineană așteptată la FERM numără 40 de reprezentanți ai mediului privat și ai administrației publice din mai multe regiuni ale Ucrainei situate în vecinătatea României. Delegația ucraineană a fost organizată prin intermediul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava, prin directa și eficienta implicare a domnului director Cezar GROZAVU.
Direcția a III-a, EUROPA DE EST este fundamentată pe inițierea raporturilor de colaborare cu reprezentanții diplomatici din țările Europei de Est. Invitații pentru reconsolidarea raporturilor de colaborare, în context economic, au fost adresate și țărilor cu care România a avut relații economice consolidate în ultimii 50, 60 de ani. Am avut bucuria să constatăm o deschidere mare manifestată de către reprezentanții diplomatici străini care își desfășoară activitatea la București, unii dintre ei având dublă funcțiune și pentru Republica Moldova.
PARTENERI ÎN ORGANIZAREA FORUMULUI
Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (C.A.P.D.R.), în calitate de inițiator, în colaborare cu Consiliul Județean Suceava, organizează Forumul Economic Regional Moldova ediția 2024, la Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, în perioada 04 – 06 iulie.
Evenimentul este susținut de următoarele instituții:
- Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior;
- Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est;
- Biroul de Cooperare Transfrontalieră Suceava;
- Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava.
- Patronatul Întreprinderilor Mici Mijlocii din Județul Suceava;
- Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților;
- Municipiul Vatra Dornei;
- Orașul Siret;
- Orașul Gura Humorului;
FORUMUL ECONOMIC REGIONAL MOLDOVA 2024: PROGRAM
Joi, 04 iulie 2024
- 14.00-16.00: Sosirea invitaților. Cazare
- 18.00-20.00: Turul ghidat al Stațiunii Vatra Dornei
- 20.00-22.00: Cină la Salon du Parc
Vineri, 05 iulie 2024
- 08.30-09.00: Inregistrarea participantilor
- 09.00-10.00: Deschiderea Forumului (Alocuțiuni)
- 10.00-14.30: Paneluri de discuție centrate pe domeniile: investiții / sănătate / turism
- 14.30-15.30: Pauză de masă
- 15.30-18.00: Paneluri de discuție centrate pe domeniile: investiții / sănătate / turism
- 20.00-22.00: Cină la Salon du Parc
Sâmbătă, 06 iulie 2024
- 07.30-08.00: Mic dejun
- 08.00-09.00: Deplasare
- 09.00-13.00: Vizită la obiective de investiții
- 13.00-14.30: Prânz
- 14.30: Plecarea participanților
sursa NewsBucovina