Ieri, la hotelul MyContinental, au debutat întâlnirile Bursei de Spectacole de la Sibiu, eveniment asociat Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Ajunsă la cea de-a 27-a ediţie, Bursa de Spectacole atrage în fiecare an participanți din toată lumea, profesionişti reprezentativi pentru industria artistică.
Programul din acest an al Bursei de Spectacole de la Sibiu, 24-27 iunie 2024, include dezbateri, prezentări, Speed Networking, Calls for Projects, un spațiu expozițional, dar și celelalte două mari evenimente speciale: Conversații Culturale (la Atrium Café, cu acces liber pentru public) și seria de MasterClass-uri „Întâlniri cu mari coregrafi”.
La deschidere, alături de Constantin Chiriac, președinte FITS și director general TNRS, s-au aflat Cosmin Chivu – director BA Acting și BA Directing, scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec, Octavian Saiu – profesor, cercetător și critic de teatru şi Oana Marin – coordonatoarea Bursei de Spectacole de la Sibiu.
Când am început să particip la bursele internaționale, în 1997, mi-am dat seama că piața culturală, în opinia mea, nu poate funcționa în afara cadrului mai larg al schimburilor culturale. Am văzut multe burse culturale din întreaga lume care fac lucruri geniale, dar cărora le lipsesc mijloacele de a reuni oamenii implicați în procesul creativ. Este esențial să împărtășim instrumentele necesare pentru a construi un nou public, a utiliza tehnologia, a promova eficient și a descoperi resurse de finanțare. Este esențial să fim uniți. a declarat Constantin Chiriac, Preşedintele FITS şi al Bursei de Spectacole de la Sibiu.
Ediţia din acest an a Bursei aduce la Sibiu reprezentanţi ai celor mai importante structuri artistice din lume, de la Edinburgh Fringe Festival, Avignon Off, Kennedy Center for Performing Arts, Association of Performing Arts Professionals (APAP) sau Manchester International Festival.
Scopul nostru este să promovăm eforturile și producțiile artistice inovatoare prezentate în sesiunea noastră de Pitch Projects, curatoriată de un panel internațional reprezentând festivaluri și instituții importante din sectorul artelor spectacolului. Printre acestea se numără Edinburgh Fringe Festival, Avignon Off, Association of Performing Arts Professionals, Manchester International Festival, Anthony Sargent, artistic international advisor și Festivalul Internațional de la Sibiu, a declarat Oana Marin, coordonatoarea Bursei de Spectacole de la Sibiu.
Bursa de Spectacole de la Sibiu promovează conectivitatea între operatori culturali importanți și profesioniști din domeniul Artelor Spectacolului și Managementului Cultural, urmărind crearea de spații generoase de discuții pe teme relevante pentru realizatorii și interpreții de teatru.
Rețeaua Circostrada va organiza întâlnirea anuală a membrilor săi la Sibiu în 2026
Sibiul va găzdui în 2026, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, întâlnirea anuală a celei mai importante rețele europene dedicată circului contemporan și Artelor de stradă.
Circostrada, înființată în 2003, este principala rețea europeană pentru Circul Contemporan și Artele de Stradă, cuprinzând 158 de organizații din 45 de țări. Rețeaua urmărește să inițieze schimbări semnificative în artele spectacolului și în elaborarea politicilor, contribuind la un peisaj cultural mai incluziv și sustenabil, prin laboratoare de cercetare participativă, inițiative de formare, evenimente de networking și măsuri de advocacy. Circostrada este coordonată de ARTCENA și susținută de programul Europa Creativă al Comisiei Europene și de Ministerul Culturii din Franța.
„Sunt foarte bucuros să anunț că în 2026 vom avea întâlnirea anuală a reţelei Circostrada pentru prima dată la Sibiu. Vom aduce în jur de 100 de profesioniști, membri ai rețelei. Ei vor fi aici pentru a se conecta cu scena artistică și culturală românească, dar și pentru a întâlni artiști din regiune. Vrem să creăm un spațiu în care să ne conectăm și să dezvoltăm noi proiecte”, a declarat Stéphane Segreto-Aguilar
FITS este parte a rețelei Circostrada începând cu 2022 și a devenit rapid unul dintre cei mai implicați membri ai comunității.
„Este un moment important pentru toate structurile asociate ale FITS. Gândim cu mulţi ani în avans dezvoltarea proiectelor strategice pentru Sibiu, România şi întreaga regiune. Ne bucurăm că putem anunţa organizarea acestei întâlniri în 2026, când Sibiul va fi şi un exemplu în ceea ce înseamnă dezvoltarea prin artelor spectacolelor de stradă, prin toate structurile pornind de la Fabrica de Cultură, până la integrarea tuturor spaţiilor în care se joacă spectacole în acest moment. An de an aducem la viaţă mai multe spaţii din Sibiu, de la Piaţa Mare, Piaţa Mică, Piaţa Huet, Piaţa Habermann, Pietonala Nicolae Bălcescu sau parcurile din Sibiu. Nu uităm nici de comunităţile importante din jurul Sibiului, bisericile fortificate săseşti şi multe alte spații. Este o mare bucurie că putem organiza o astfel de întâlnire, care va deveni un punct central al dialogului la nivel mondial”, a adăugat Constantin Chiriac, președintele FITS și al Bursei de Spectacole.
Rezumatele discuţiilor din fiecare zi a Bursei de spectacole de la Sibiu pot fi găsite în secţiunea dedicată de pe Blog.Sibfest.ro.
Pentru actualizări în timp real de la Bursa de Spectacole de la Sibiu, vă invităm să urmăriţi conturile de Facebook: https://www.facebook.com/sibiuartsmarket
şi Instagram: https://www.instagram.com/sibiuartsmarket
Detalii și program complet pe sibiuartsmarket.ro
sursa NewsBucovina