Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, a oferit răspunsul la întrebarea adresată de deputatul Ioan Balan referitoare la stadiul pregătirii licitațiilor pentru tronsoanele autostrăzii A7, Pașcani – Suceava și Suceava – Siret.
Într-un răspuns oficial, ministrul Grindeanu a informat că documentațiile necesare pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție pentru tronsonul Pașcani – Suceava sunt aproape finalizate. Acestea includ Cerințele Beneficiarului, Referatul de necesitate și valoarea estimată a proiectului. Procedurile legale, conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice, vor fi demarate în perioada imediat următoare, iar licitațiile sunt preconizate să fie lansate până la sfârșitul lunii iunie 2024.
Pentru tronsonul Suceava – DN 2H și Drum Expres DN 2H – Frontiera, studiul de fezabilitate se află în curs de finalizare. După avizarea acestuia în conformitate cu prevederile legale, inclusiv în cadrul C.T.E. – C.N.A.I.R. – S.A., C.T.E. – M.T.I. și Consiliul Interministerial, și obținerea Hotărârii de Guvern referitoare la indicatorii tehnico-economici, se vor întocmi documentațiile pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție. Licitațiile pentru acest tronson sunt estimate a fi lansate la sfârșitul lunii iulie 2024.
Referitor la termenul de atribuire a contractelor și demararea efectivă a lucrărilor, ministrul Grindeanu a precizat că acestea nu pot fi estimate cu exactitate. Totuși, se vor respecta prevederile art. 214 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice. Durata de execuție pentru tronsonul Pașcani – Suceava este stabilită la 30 de luni, conform Hotărârii Guvernului nr. 380 din 11 aprilie 2024. Pentru tronsonul Suceava – DN 2H și Drum Expres DN 2H – Frontiera, durata de execuție va fi definitivată după finalizarea studiului de fezabilitate, fiind estimată între 24 și 36 de luni.
sursa NewsBucovina