Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită astăzi în ”Piața Tricolorului” din municipiul Suceava printr-un ceremonial militar și religios. Au transmis mesaje cu acest prilej subprefectul Cristi Șologon, vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Tofan și viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi. La eveniment au mai participat și subprefectul Florin Sinescu, viceprimarul Sucevei, Teodora Munteanu, cadre militare active și în rezervă și șefi de instituții. Ceremonialul a început cu prezentarea onorului la Drapelul de Luptă, după care autoritățile prezente au susținut cuvântări despre însemnătatea Zilei Drapelului.
Astfel, subprefectul Cirstian Șologon a precizat că„Drapelul Naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale României, parte a identităţii naţionale, alături de Stema naţională şi Imnul naţional”, el adăugând că „Instituția Prefectului este alături de toți cei care poartă azi tricolorul în suflet și transmite, în această zi specială, gânduri de mulțumire, pentru curaj, demnitate, patriotism și loialitate față de poporul care ne-a învestit cu multă încredere și pe care înțelegem să-l servim cu toată ființa noastră”. La rândul său, vicepreședintele CJ Suceava, Vasile Tofan, a spus că această zi reprezintă un moment prielnic de a reface o legătură, de a readuce în actualitate tot așa ca o triadă, după cele trei culori, a trecutului, prezentului și mai ales viitorului. Și nu în ultimul rând, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi a spus că „mereu am fost un susținător al patriotismului și m-am declarat a fi patriot desăvârșit, întrucât cred cu tărie în simbolurile țării noastre, cred că dragostea pentru neam și țară trebuie să fie crezul suprem al fiecărui român, la fel cum cred că valoarea acestor simboluri nu trebuie să moară niciodată, ci transmisă, prin propriul exemplu, generațiilor viitoare. Ne emoționăm și ne mândrim de fiecare dată când are loc arborarea tricolorului, însă să nu uităm că avem și o responsabilitate față de acest simbol. Cu toții avem datoria de a face din societatea în care trăim un acasă, locul în care să ne fie cel mai bine împreună”.
A urmat apoi aducerea Drapelului Național al României și sfințirea acestuia de către doi preoți suceveni. Ceremonialul s-a încheiat cu arborarea Drapelului pe cel mai înalt catarg din Parcul Tricolorului, după care toți cei prezenți au asistat la o paradă militară. Pe lângă autorități, la ceremonialul din centrul Sucevei au participat și câteva zeci de spectatori.
Ziua Drapelului Național sărbătorită în ”Piața Tricolorului” din Suceava (FOTO),
sursa NewsBucovina