Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat, duminică, cu o zi înaintea începerii probelor scrise din cadrului examenului de Bacalaureat, rugăciunea elevului pentru reușită la examene.
Sursa citată precizează că rugăciunea a fost alcătuită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților:
„Doamne, Dumnezeule, Cel Ce ai poruncit lui Moise să învețe pe Israel poruncile Tale, precum învață omul pe fiul său, căci învățătura celui înțelept este izvor de viață și bunăstare, iar pe profeți, judecători, regi și pe învățătorii de lege i-ai rânduit să predea poporului știință ziditoare și mărturisitoare, rânduind prin Iosua și Ezdra cărturari și învățători în tot Israelul, iar la plinirea vremii ai trimis lumii, ca Învățător și Mântuitor, pe Însuși Fiul Tău cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, izvorul înțelepciunii celei veșnice, Care a învățat mulțimile, încât acestea se mirau, neștiind că învățătura Sa era de la Tine, Ție mă rog eu, robul Tău/roaba Ta (N), și cu umilință cer, luminează-mi mintea cu lumina sfințitoare a Duhului Tău celui Sfânt, să învăț, să înțeleg și să reușesc la examenele ce îmi stau înainte.
Deschide-mi mintea și sporește-mi stăruința și dorința de cunoaștere, ferindu-mă de cursele văzuților și nevăzuților vrăjmași și de toate ispitele și mrejele ucigătoare de suflet în care sunt prinse inimile multor tineri care s-au îndepărtat de Tine și fă ca talanții primiți de la Tine să fie însutit roditori, pentru rugăciunile Sfântului și Dreptului Nicodim, care, în urma convorbirii cu Tine, Învățătorul lumii, a reușit să priceapă tainele vieții veșnice, și pentru ale tuturor sfinților, în veci. Amin.”
Luni, 1 iulie 2024 încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat cu proba la Limba și literatura română – proba E.a). Marți, 2 iulie 2024, candidații vor susține proba obligatorie a profilului – proba E.c), joi 4 iulie 2024 va fi susținută proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) , iar 5 iulie 2024 se susține proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Afișarea rezultatelor la probele scrise se va face în 8 iulie până la ora 12.00, iar depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00-18.00. În perioada 9-11 iulie 2024 este programată rezolvarea contestațiilor, iar în 12 iulie 2024 se afișează rezultatele finale.
sursa NewsBucovina