Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit ca în prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh să fie prăznuiți liturgic toți sfinții, știuți și neștiuți, din toate timpurile și din toate locurile, ca unii care s-au făcut vase alese ale lui Dumnezeu, încredințând astfel pe toți cei ce caută cu râvnă să intre în Împărăția cerurilor că sfințenia este posibilă și accesibilă omului, prin împreuna-lucrare cu Cel al Cărui chip îl poartă. Astfel, dacă sărbătoarea Cincizecimii este considerată ziua de naștere văzută a Bisericii Creștine, întemeiată în chip nevăzut de Fiul Întrupat al lui Dumnezeu-Tatăl prin Jertfa Sa pe Cruce, în duminica imediat următoare sunt aduși în atenție cei care în mod manifest au făcut lucrător și roditor harul dumnezeiesc, ospătându-se din dulceața bunătăților veșnice în Raiul deschis prin lemnul dătător de viață, sfințit prin sângele Mielului răstignit pentru păcatele lumii.
Anul acesta, Duminica Tuturor Sfinților a coincis cu ziua de 30 iunie 2024, când este statornicită prăznuirea liturgică a soborului Sfinților 12 Apostoli, cei mai apropiați colaboratori ai Mântuitorului Hristos, prin care ni s-a transmis prețiosul tezaur apostolic al credinței întemeiate pe învățătura Celui Ce este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), dar și cea a Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț, primul ierarh ortodox cunoscut cu numele din Transilvania, cel binecuvântat de către Vistierul bunătăților, pentru viața sa aleasă, cu darul facerii de minuni, săvârșite atât în timpul vieții, cât și prin moaștele sale descoperite prin pronia dumnezeiască.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori ai mănăstirii închinate Marelui Mucenic ocrotitor al Cetății Sucevei și clerici de la Centrul Eparhial, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ.
La eveniment au fost prezenți numeroși credincioși, veniți să se bucure de binecuvântarea arhierească și să înalțe rugăciuni la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, grabnic ajutător și făcător de minuni, așezată în aceste ultime zile ale lui Cireșar într-un baldachin la umbra teilor din incinta așezământului monahal.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Corului mixt al Catedralei Arhiepiscopale, îmbrăcați în port popular, sub coordonarea doamnei prof. Camelia Cocriș.
În cuvântul de învățătură, rostit la finalul slujbei de către pr. Mihail Iustin Argatu de la Parohia Iacobeni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a fost evidențiată importanța primirii de către fiecare om a Duhului Sfânt, căci sfințenia nu este altceva decât rodul conlucrării cu Împăratul ceresc trimis în lume de la Tatăl de către Fiul, pentru a fi Mângâietor și Duh al Adevărului. Pornind de la nedumerirea Sfântului Apostol Petru, dezvăluită cu sinceritate Mântuitorului Hristos: „Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi, oare, ce va fi?” (Matei 19, 27), preacucernicul părinte le-a vorbit celor prezenți despre condiția esențială pentru a accede la ospățul Mirelui Hristos: mărturisirea Lui înaintea oamenilor, în duhul dreptei credințe, pentru ca și Fiul să mărturisească despre noi înaintea Tatălui.
„Ce înseamnă mărturisirea lui Hristos? Unii consideră că a-L propaga până la irascibilitate în fața semenilor, încât ajung să fie evitați, înseamnă mărturisire. Mărturisirea se cunoaște prin fapte, în special prin roadele Duhului, prezentate de Sfântul Pavel în Epistola către Galateni 5, 22-23. Omul care propovăduiește înaintea semenilor prezența Duhului Sfânt în el și implicit Îl mărturisește pe Hristos se înfățișează cu Dragostea, cu Bucuria, cu Pacea, cu Îndelunga răbdare, cu Bunătatea, cu Facerea de bine, cu Credința, cu Blândețea, cu Înfrânarea, cu Curăția. Păcatul și patimile Îl despart pe om de Dumnezeu”.
Pentru a întipări în suflet aceste virtuți, creștinul trebuie să se lepede de sine, ca să facă loc Preasfintei Treimi în inima sa, iar acest lucru nu este posibil decât prin asumarea crucii, în fiecare clipă a vieții sale, pentru a evita deșertificarea sufletească. Din acest punct de vedere, sfinții constituie modele de urmat, ei arătându-ne cum să dăm bună mărturie în această lume, „smeriți, nezgomotoși, în care doar darurile Duhului Sfânt vorbesc cu putere”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru predica bine documentată, punctată cu numeroase trimiteri istorice și dogmatice, vădind buna pregătire teologică.
În continuare, Părintele Arhiepiscop a amintit faptul că exegeza textului biblic, intitulată „Mărturisirea lui Hristos – garanția mântuirii” și pregătită pentru această duminică, poate fi lecturată pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, concluzionând: „Sfinții nu sunt personaje de legendă, ci au fost oameni obișnuiți, care au avut și bucurii, și necazuri în viața lor. Au știut să urce și Taborurile, și Golgotele. Au avut și căderi, și scăderi, și decăderi, dar au știut să spună un Nu categoric păcatului și s-au îndreptat. În teologie se vorbește despre o sfințenie dată în apa Sfântului Botez, și care este un dar de Sus, și despre o sfințenie dobândită, sau ceea ce se întâmplă cu chipul lui Dumnezeu din om. Chipul este un dat, însă asemănarea cu Dumnezeu este un proces dinamic, care depinde de liberul arbitru al fiecăruia și de modul în care este gestionată libertatea de a alege. (…) Sfinții sunt lucrările văzute ale Duhului Sfânt în Biserică.”
Chiriarhul eparhiei a citit apoi rugăciuni de dezlegare, pentru sănătatea sufletului și trupului, dar și pentru vindecarea depresiei, boală din păcate tot mai prezentă în societatea actuală.
A încheiat cu o rugăciune alcătuită de Înaltpreasfinția Sa, pentru toți cei care în această perioadă susțin diferite examene, pentru ca Bunul Învățător să le lumineze mintea cu lumina cu lumina sfințitoare a Duhului Sfânt și să le sporească stăruința și dorința de cunoaștere, astfel încât talanții încredințați lor să fie „însutit roditori și înmulțiți cu dragoste, discernământ și dreaptă socoteală”.
Daniela Livadaru
Irina Ursachi
sursa NewsBucovina