Peste 65 de profesori de educație fizică și sport din județul Suceava au beneficiat de schimbul de experiență oferit de proiectul EduSport for all, implementat de Fundația Te Aud România în perioada 1 septembrie 2023 – 30 iunie 2024. Proiectul, realizat în strânsă colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a avut ca scop principal promovarea sportului de masă și creșterea impactului social al acestuia în comunitate.
Un număr de 66 de profesori și instructori sportivi, care predau educație fizică la aproximativ 9000 de copii din județ, au beneficiat direct de acest proiect. EduSport for all a fost conceput ca o platformă de schimb de cunoștințe și experiență, având în centrul său o schemă de mobilitate în Irlanda, susținută prin programul ERASMUS+, acțiunea KA182. În cadrul acestei scheme, 9 profesori și antrenori din Suceava au avut oportunitatea unică de a învăța și de a colabora cu specialiști din Irlanda, țară recunoscută pentru performanțele sale în rugby.
„Irlanda este recunoscută pentru performanțele sale în jocul de rugby, iar pentru noi a fost o oportunitate extraordinară. Am avut șansa de a observa și de a participa direct la metodele de antrenament și de dezvoltare a sportului, de la nivel de copii și juniori până la seniori. Un aspect remarcabil al acestei experiențe a fost profesionalismul și structura riguroasă a programelor de antrenament. Am învățat cum fiecare detaliu este planificat meticulos, de la încălzire până la tehnici de joc și strategii”, a declarat Marius Colțuneac, inspector de educație fizică și sport în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
După experiența din Irlanda, au fost organizate 5 ateliere cu participarea a peste 55 de profesori din comunitatea suceveană, având ca scop transferul de cunoștințe dobândite în Irlanda. Aceste ateliere au contribuit la dezvoltarea competențelor și metodologiilor de antrenare în jocul de rugby pentru micii sportivi.
„Schimbul de experiență facilitat prin programul ERASMUS+ cu una dintre cele mai importante țări în ceea ce privește educația și cultura rugby-ului înseamnă un câștig pentru întreaga comunitate suceveană, nu doar pentru profesorii care au fost prezenți în programul de mobilitate. Practic, aceștia s-au întors nu doar cu un model de urmat atât ca tehnici folosite, cât și cu informații valoroase în ceea ce privește organizarea și bune practici care se pot implementa fără investiții majore financiare,” a adăugat Oana Vasiliu, coordonator de proiecte al Fundației Te Aud România.
Proiectul s-a încheiat cu organizarea unui Turneu de Mini Rugby, reunind profesorii și antrenorii care au participat la mobilitate și copiii pe care aceștia îi antrenează. Turneul a demonstrat practic cunoștințele și abilitățile dobândite, promovând sportul de masă în rândul copiilor și tinerilor.
EduSport for all marchează începutul unei colaborări și a unei viziuni pe termen lung pentru dezvoltarea sportului de masă la nivel regional și național, construind punți între comunitatea sportivă suceveană și cea irlandeză, consolidând astfel rolul practicării jocului de rugby în formarea tinerelor generații.
sursa NewsBucovina