Ion Lungu a fost scos, miercuri, din sărite de întrebarea venită din partea unui jurnalist care a vrut să afle dacă există o soluție pentru canalizarea pluvială din întreg municipiul astfel încât să preia apa provenită din precipitații.
„Ce se întâmplă cu canalizările din întreg municipiul? Chiar nu se întâmplă!”, a răspuns Ion Lungu evident iritat.
El a spus că pe perioada furtunii de marți după amiaza a fost la Primărie și că a fost cod roșu, dar că la jumătate de oră după ce s-a încheiat ploaia apele s-au scurs.
„Am fost aici la Primărie. A fost cod roșu. În jumătate de oră era ca și la New York, ca și unde vreți dumneavoastră. În toată lumea civilizată, când plouă nu se mai poate circula, se face apa de un metru. Important este altceva că în jumătate de oră toată apa era scursă. Asta e important. Asta arată că canalizările într-o mare proporție funcționează. Că se mai înfundă, că vine balastru în Burdujeni de pe deal se întâmplă. Arată că sunt funcționale. Ieri la ora 5 când am mers pe străzi nu mai era apă pe străzi nici la parcări subterane, nici nicăieri. Când vine debitul mare și la New York și la Moscova și la Frankfurt sau la Londra sau la Paris la fel se întâmplă. Când vine debit de apă mare și furtună mare nu au cum să facă față canalizările. Important este că se scurg. Asta arată funcționarea lor”, a spus Ion Lungu.
sursa NewsBucovina