Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați, duminică seara, în jurul orei 21:30 prin 112 de un bărbat că a fost agresat fizic.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că duminică seara în jurul orelor 21.25, un bărbat alerga prin zona centrală a localității Volovăț.
La un moment dat, acesta s-a intersectat cu reclamantul care i-ar fi reproșat că nu este în regulă să alerge pe stradă. Între cei doi a izbucnit un conflict verbal, iar în apărarea alergătorului a venit un consătean ce se afla la o terasă din apropiere.
Consăteanul care s-a implicat în conflict l-a întrebat pe reclamant care e problema lui și de ce nu îl lasă în pace pe alergător, context în care reclamantul l-a amenințat pe bărbatul de la terasă care l-a lovit pe reclamant provocându-i leziuni minore.
În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, cauza urmând a fi soluționată procedural de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Volovăț.
sursa NewsBucovina