Un incendiu a izbucnit, vineri, la un utilaj agricol, pe raza localității Bălcăuți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, combina agricolă s-a aprins în momentul în care lucra într-un lan de grâu.
„Conducătorul auto a avut inspirația să scoată utilajul din lan și să îl conducă într-un loc unde se afla o cultură de sfeclă, de unde incendiul nu se putea extinde la vegetația uscată. Astfel, a fost evitată propagarea incendiului, care din cauza caniculei s-ar fi dezvoltat cu repeziciune pe o suprafață foarte mare”, a spus maior Alin Găleată.
El a menționat că în acest caz pompierii militari ai Gărzii de intervenție Siret au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere. Aceștia au localizat și au lichidat incendiul, care a afectat utilajul în proporție de 90%.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de frecarea curelelor de transmisie ale utilajului agricol.
sursa NewsBucovina