Un bărbat de 50 de ani a murit, duminică la prânz, pe o stradă din Siret.
Poliția Siret a fost sesizată, duminică, de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Siret că un bărbat din comuna botoșăneană Mihăileni a fost declarat decedat pe str. Iancu Flondor din orașul Siret.
Potrivit datelor din anchetă, duminică la ora 14:00, bărbatul de 50 de ani conducea autoturismul VW Caddy pe str. Iancu Flondor din orașul Siret, iar în apropiere de intersecția cu str. 9 Mai i s-a făcut rău, a coborât din autovehicul și a căzut lângă acesta pierzându-și cunoștiința.
La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Siret în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate care a efectuat măsurile de resuscitare fără succes, fiind declarat decesul persoanei.
Cadavrul persoanei a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți urmând să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei morții.
sursa NewsBucovina