Echipa națională de handbal juniori a României se pregătește în aceste zile la Sighișoara pentru Campionatul European U18, care va avea loc în perioada 7-18 august, la Pogdorica, în Muntenegru. Până atunci însă, între 27-29 iulie, la Ploiești, „tricolorii” vor participa la Trofeul Carpați, alături de reprezentativele similare din Danemarca, Serbia și Israel.
Din lotul de 20 de jucători convocat de selecționerul Vasile Boca fac parte și cinci componenți ai CSU Suceava, este vorba despre extrema stânga Teodor Ilucă, interul stânga Codrin Dascălu, coordonatorul Andrei Rață, extrema dreapta Eduard Rusu și pivotul Emanuel Şerban.
„După o săptămână de antrenamente în care am pus accentul pe pregătirea fizică, o să intrăm ușor, ușor pe jocul specific și o să ne apropiem de o formă sportivă cât mai bună. Vom disputa și câteva jocuri de pregătire, apoi vom definitiva cel mai bun lot cu care vom aborda Campionatul European”, a precizat Vasile Boca, care activează ca antrenor în cadrul centrului de copii și juniori al Clubului Sportiv Universitar din Suceava.
La turneul final din Muntenegru, “tricolorii” vor juca în Grupa E, alături de Spania, Portugalia și Austria. “Am avut un mare ghinion la tragerea la sorți. Facem parte dintr-o grupă extrem de puternică, dar ne dorim o clasare între primele 12, care să ne asigure și calificarea la Campionatul Mondial”, a menționat Vasile Boca.
sursa SuceavaNews