Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineață la o gospodărie, în comuna Bogdănești, informează ISU Suceava. Evenimentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 5:00.
Intervin pompierii militari de la Derașamentul Fălticeni, împreună cu lucrătorii SVSU Bogdănești, Râșca și Cornu Luncii, cu șase autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Flăcările au afectat o clădire corp comun, care înglobează o bucătărie de vară, o magazie și un garaj, cu două autoturisme și două utilaje (un tractor și un buldoexcavator) în interior. Suprafața totală afectată este de aproximativ 200 mp.
Pompierii au localizat incendiul și au salvat casa de locuit a proprietarului și o locuință aflată în imediata apropiere.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei, în vârstă de 40 de ani, care a suferit un atac de panică. După ce și-a revenit, femeia a refuzat transportul la spital.
În momentul de față, se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea elementelor de construcție afectate.
sursa NewsBucovina