Aproximativ 2. 000 de tineri și adulți din România își vor forma gratuit abilități digitale în cadrul unei noi ediții a programului Generația Tech, care va începe pe 14 august, la Vibes Fest.
Aceasta este cea mai mare ediție a programului, desfășurându-se simultan în 8 județe. Pentru județul Suceava vor fi acordate aproximativ 150 de de burse, restul fiind distribuite la nivel național, în județele Arad, Bistrița-Năsăud, Bacău, Brașov, Constanța, Dolj și Neamț și asigură participarea gratuită în program, prin intermediul sprijinului municipalităților și al mediului de afaceri.
Oricine cu vârsta de minimum 16 ani care își dorește să-și dezvolte abilități digitale în domeniile Web Development (nivel începător și avansat), Web Design, Java, JavaScript, Marketing Digital și Project Management, se poate înscrie în programul Generația Tech până la data de 5 august 2024, accesând această adresă. Programul Generația Tech oferă o experiență alcătuită din trei componente esențiale: formarea în domeniul de specializare ales, dezvoltarea abilităților de angajabilitate și implicarea în microproiecte.
Prin investițiile private atrase de Digital Nation, în ultimii doi ani a fost pregătit terenul pentru a scala programul la nivelul întregului Municipiu Suceava și la adevăratul său potențial. Astfel, au fost suținuți gratuit în program peste 360 de tineri, care vor constitui nucleul de creștere și de maturizare a planului de acțiune. Concret, Generația Tech a debutat cu succes în Suceava anul trecut, oferind 160 de burse gratuite tinerilor între 16 și 25 de ani, cu sprijinul partenerilor din mediul privat. Programul, care acoperă șapte specializări tehnice și digitale, de la Project Management la Digital Marketing, și-a demonstrat capacitatea de a pregăti tinerii și adulții suceveni pentru abilitățile viitorului. Acum, inițiativa se extinde, invitând alți 150 de tineri să se alăture gratuit acestei oportunități unice de dezvoltare profesională.
Generația Tech este un program dezvoltat de Digital Nation, care transformă modul în care oamenii învață. Îmbinând puterea comunității și a tehnologiei, acesta le oferă participanților cadrul de formare și susținere în care mentori, companii și mii de alți oameni se pregătesc împreună pentru viitor. Programul se adresează atât celor care doresc să exploreze dacă o carieră în domeniul tehnologic li se potrivește și să facă primii pași concreți în acest sens, cât și celor care doresc să își schimbe direcția profesională și să se reorienteze către acest domeniu. Până în prezent, Generația Tech a facilitat dezvoltarea gratuită de abilități digitale pentru peste 9.000 de români, cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani.
Datorită competențelor dobândite, ei pot accesa locuri de muncă remote sau experiențe de internship plătite la un nivel mult mai atractiv decât oferta actuală din orașele mici și medii. Având acces la joburi remote bine plătite, tinerii contribuie, astfel, la creșterea economică a acestor comunități.
„Cele 19 ediții anterioare ale programului au evidențiat sute de povești de succes. Îi invităm cu entuziasm pe toți cei care doresc să facă o schimbare în carieră, deoarece procesul este mai accesibil decât pare. Indiferent dacă cineva dorește să se supra-specializeze sau să obțină primul loc de muncă, Generația Tech oferă sprijinul necesar pentru a învăța competențele viitorului”, spune Medeea Katerina Petrovan, Program Manager Generația Tech.
Vibes Fest, locul de start pentru noua ediție a programului
Noua ediție a programului Generația Tech ia startul pe 14 august la Vibes Fest, festival aflat la cea de-a III-a ediție, cu o experiență digitală facilitată în Piața Sfatului din Brașov, prin care participanții vor face cunoștință cu mentorii și colegii lor și unde se vor bucura de alte experiențe foto-video, show-uri de lasere și concerte susținute de Argatu, Lupii Lui Calancea și Surorile Osoianu. Participarea la Vibes Fest este opțională și nu condiționează înscrierea în programul Generația Tech.
Fiind un program bazat pe învățare facilitată de comunitate, participanții se numesc exploratori. În perioada septembrie – decembrie 2024, ei vor putea participa la workshop-uri de dezvoltare personală derulate de traineri, experți și parteneri ai programului, unde exploratorii vor învăța cum să își creeze un brand profesional și cum să își gestioneze emoțiile, toate menite să îi ajute să își atingă obiectivele profesionale, fie că vorbim despre obținerea primul loc de muncă, reconversie profesională sau freelancing.
După perioada de formare, în luna ianuarie 2025, se va derula un modul de angajabilitate, prin care exploratorii vor fi ajutați să își realizeze și îmbunătățească CV-ul și profilul de LinkedIn, dar și să implementeze proiecte reale alături de companiile partenere. În plus, ei vor avea acces și la hub-ul Digital Nation din Piatra Neamț, unde vor putea participa la întâlniri de lucru și netowking.
Cum îi va ajuta primul AI motivațional din educație pe exploratori?
Această ediție introduce noua versiune Saro, un AI motivațional dezvoltat în România cu sprijinul Google.org. Rolul Saro este să urmărească performanțele exploratorilor și să converseze cu aceștia, aflând despre obiectivele și obiceiurile lor și oferind suport personalizat. Saro învață din discuțiile cu fiecare participant și intuiește când și cum să ofere ajutor proactiv, sub forma unor mesaje personalizate. Printre funcționalitățile instrumentului se numără recunoaștere vocală, generarea imaginilor dar și abilitatea de a trimite știri sau oportunități relevante pentru exploratori direct pe WhatsApp.
Printre partenerii programului se numără companii precum: Google.org împreună cu Google România, Romgaz, Siemens Industry Software, Eviden, BearingPoint, Pentalog – a Globant Division, Bepco, Miele, dar și alții. În extinderea programului la nivel național, un rol important l-au avut și parteneri precum Agenția Metropolitană Brașov împreună cu Primăria Municipiului Brașov și Primăria Municipiului Piatra Neamț.
sursa NewsBucovina