Ion Lungu a indicat, miercuri, în ședința de Consiliu Local un secretar de stat PSD din Ministerul Dezvoltării care i-a transmis textul proiectului de hotărâre pe care el a semnat-o ca inițiator privind transferul unei suprafețe de teren de 20 de hectare de la Stațiunea de Cercetări Agricole Suceava către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Lungu a făcut această dezvăluire după ce președintele de ședință, consilierul local Dan Ioan Cușnir, i-a reproșat că la ședința precedentă acesta i-a pus pe consilierii locali în postura de a vota între construcții sau împotriva Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, având în față un proiect de hotărâre prost pregătit.
Cușnir i-a spus lui Lungu că respectivul proiect de hotărâre nu avea baza legală explicată mai ales că legea are prevederi explicite în asemenea cazuri.
„Noi consilierii locali am crezut că viza de legalitate a secretarului Consiliului Local reprezintă certitudinea că ceea ce votăm este legal. Nu ne-am pus problema că ne veți manipula să votăm ceva prost conceput, fără bază legală”, a spus Cușnir care a adăugat că nu este pentru prima dată când secretarul Consiliului Local avizează de legalitate după cum i se dictează și nu după cum spune legea.
În replică, Ion Lungu a spus că modelul de hotărâre de consiliu local îl are de la un secretar de stat PSD de la București de la Ministerul Dezvoltării.
„Nu a fost nici concepția mea, nici concepția secretarului. Nu v-am pus nicio chestie ilegală în față. Dacă era ilegală de ce ați votat-o? După ce votezi trebuie să taci din gură. Asta e. Ai greșit, n-ai greșit.. M-ați întrebat, am răspuns. Exact modelul de hotărâre de consiliu local este de la un secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării care este de la PSD”, a spus Ion Lungu.
Contactat telefonic și întrebat despre faptul că Ion Lungu s-ar fi consultat cu un secretar de stat PSD pentru elaborarea proiectului de HCL, Dan Ioan Cușnir a spus că în loc să ceară asemenea îndrumări, Ion Lungu trebuia să-i consulte pe suceveni.
„Ion Lungu trebuia să se consulte cu sucevenii, să inițieze o dezbatere publică sau un referendum. Poate că dacă s-ar fi inițiat o dezbatere publică, ar fi semnat 8-10.000 de suceveni nu doar 4000 care au vazut petiția din spațiul on-line. Poate că 10.000 de suceveni ar fi spus că își doresc Spital municipal sau Facultate de Medicină și cămine pentru facultate în locul păpușoiului din centrul orașului și Stațiunea de cercetări să primească terenul în altă zonă, la marginea municipiului”, a spus Cușnir.
El crede că din start Ion Lungu a livrat un proiect viciat consilierilor locali, dar i-a dezinformat lăsând să se înțeleagă că Stațiunea de Cercetări Agricole și Academia de Științe Agricole și Silvice sunt de acord cu acest transfer, iar Consiliul Local doar facilitează acest transfer.
„Secretarul Ioan Ciutac a vizat de legalitate ceva ce nu îndeplinește prevederile legale, creând confuzie în decizia de a vota sau nu o solicitare despre care nu știm nici acum cine a inițiat-o. Ion Lungu și Ioan Ciutac trebuiau să inițieze o consultare cu sucevenii care platesc taxele și impozitele din care își primesc ei salariile cu tot felul de sporuri nu cu un secretar de stat care cunoaște mai mult sau mai puțin realitatea, nevoile și dorințele sucevenilor. Ion Lungu dacă vrea să își schimbe mobila din casă se consultă în primul rând cu familia, cu cei care locuiesc cu el în casă sau se consultă cu furnizorul de mobilă?”, a încheiat Cușnir.
sursa NewsBucovina