Un microbuz de transport marfă s-a răsturnat astăzi în afara părții carosabile între localitățile Ilișești și Păltinoasa. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ. La fața locului au fost identificate două victime, conștiente și cooperante, care sunt monitorizate de către echipajele medicale și paramedicale.
Ambele persoane implicate în eveniment sunt transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
sursa NewsBucovina