Preoții suceveni au primit adrese de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin care au fost îndemnați să facă rugăciuni pentru ploaie în biserici sau pe câmp. Iată adresa:
Preacucerniciile și Preacuvioșiile Voastre,
În contextul actual al secetei care afectează agricultura și alte domenii de activitate, Vă adresăm rugămintea să oficiați în toate parohiile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților rugăciunile care se rostesc „la vreme de secetă”, în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie spre rodirea pământului. De asemenea, să-i aveți în atenție pe cei aflați în nevoi și în lipsuri materiale provocate de secetă sau de alte calamități, precum și pe bătrâni, familiile cu mulți copii sau alte categorii vulnerabile, adăugând în felul acesta la rugăciune faptele jertfelnice ale iubirii milostive.
Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Pr. Filaret Ruscan
Consilier Misiune Pastorală
sursa NewsBucovina