Motociclist fără permis, prins gonind cu peste 100 km/h prin orașul Suceava
La data de 04 august, în jurul orei 23. 30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier în timp ce se aflau în serviciul de îndrumare, supraveghere și control al traficului rutier, cu autospeciala de poliție pe raza municipiului Suceava bld. 1 Decembrie 1918, au surprins si înregistrat cu aparatul radar, motociclul Suzuki care circula cu viteza de 101 km/h (+51km/h) peste limita legala.
Fiind oprit în staţia de alimentare cu carburant OMV, conducătorul motociclului a fost identificat în persoana unui tânăr de 18 ani, din comuna Bosanci, care nu deţine permis de conducere.
Motociclistul a fost testat cu aparatul etilometru şi drugtest, ambele rezultate fiind negative.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunea de „conducere fără permis”.
sursa Bucovina Media