Un bărbat din Șaru Dornei a murit, luni seara, la spital ca urmare a rănilor suferite după ce a fost lovit de un autoturism.
Potrivit datelor din anchetă, luni, în jurul orelor 21.30, un bărbat din comuna Șaru Dornei se deplasa, pe jos, pe spațiul verde dintre DJ 174F și DC 82 din comuna Șaru Dornei.
Fiind o diferență de nivel de aproximativ 1,5 m acesta s-a dezechilibrat și a pătruns pe partea carosabilă a DC 82, unde a fost surprins și accidentat de o localnică ce conducea regulamentar un autoturism Skoda.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la C.P.U. din cadrul Spitalului municipal Vatra Dornei, în stare de inconștiență, pentru îngrijiri medicale.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Acesteia i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ulterior, în jurul orei 23:45, polițiștii au fost sesizați telefonic de către Spitalul Municipal Vatra Dornei despre faptul că victima accidentului rutier, a decedat.
În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă”, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.
sursa NewsBucovina