1. Urcă muntele cel sfânt al virtuților pentru a contempla slava Fiului lui Dumnezeu, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.
2. Scrie pe pergamentul sufletului tău cuvintele mărturisitoare ale lui Dumnezeu-Tatăl, de la Iordan și pe Tabor: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”.
3. Însoțește-L pe Domnul și fii martor al dumnezeirii Lui, precum Petru, Iacov și Ioan, mărturisindu-L chiar cu prețul vieții tale.
4. Stăruiește în rugăciune, astfel încât chipul tău și haina duhovnicească în care te-ai înveșmântat prin Sfântul Botez să se lumineze cu sclipirile luminii taborice.
5. Nu te lăsa îngreuiat de somnul necunoașterii lui Dumnezeu, ci fii mereu veghetor, ca să poți vedea slava lui Dumnezeu în viața și lucrarea ta.
6. Curățește-te trupește și sufletește prin post, Spovedanie și Euharistie, pregustând astfel din slava revelată a Împărăției cerurilor. Adevăratul om se înalță atunci când lumina îi slujește drept drum spre veșnicie.
7. Dorește-ți cu ardoare să vezi fața lui Dumnezeu, precum odinioară Moise și Ilie, martorii aceleiași lumini strălucitoare de pe munții Sinai și Carmel.
8. Inițiațiză-te în taina răscumpărării păcatelor și a împreună-viețuirii cu Dumnezeu prin citirea Sfintelor Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți.
9. Îndrăznește, fără teamă, să fii primitor al negrăitelor străluciri dumnezeiești, fiind lumină pentru semenii tăi. Nu te apăra de lumină, ridicând mâna precum Petru; nu întoarce spatele luminii precum Ioan; și nici nu fugi de lumină precum Iacov.
10. Transfigurează-ți viața și o îndumnezeiește prin participarea la Sfânta Liturghie, strigând dintru adâncul sufletului, ca pe un autentic trăit: Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
sursa NewsBucovina