Un accident grav s-a produs, sâmbătă dimineața, la Vadu Moldovei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, o coliziune între două autoturisme a avut loc pe raza localității Vadu Moldovei.
În urma evenimentului rutier nu au fost persoane încarcerate.
Echipajele de intervenție au acordat ajutor medical pentru două persoane, una dintre ele fiind în stop cardio-respirator și s-au executat manevre de resuscitare.
Salvatorii au reușit să scoată victima, un bărbat de 64 ani din stopul-cardiorespirator.
Aceasta, cu funcții vitale, dar inconștientă, a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava și va fi transportată la spital.
Cea de-a doua victimă a avut un atac de panică, iar după ce a fost monitorizată la fața locului a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță de prim-ajutor, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic.
sursa NewsBucovina