Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a anunțat printr-un comunicat de presă că procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului L. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de „viol”, „amenințare” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
Conform anchetei, la data de 21 august 2024, între orele 12:00 și 17:30, în timp ce se afla la o anexă gospodărească din comuna Frătăuții Noi, sat Costișa, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, și-a imobilizat soția, de care este despărțit în fapt, folosindu-se de o chingă textilă. Victima a fost legată cu mâinile de un gard, iar ulterior, sub amenințarea unui cuțit și a unui dispozitiv electroșoc, a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale normale, orale și anale cu acesta. După ce victima a reușit să scape, inculpatul a urmărit-o cu un autoturism marca Citroen, continuând să o amenințe cu moartea.
Urmărirea a avut loc pe drumurile publice din satul Costișa, în timp ce inculpatul conducea sub influența alcoolului. Testat cu aparatul etilotest Drager, s-a constatat o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la Spitalul Municipal Rădăuți, i-au fost prelevate două mostre biologice, rezultând o alcoolemie de 1,88‰ la ora 20:40 și 1,71‰ la ora 21:40.
Procurorul de caz a propus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, solicitare care a fost admisă de Judecătoria Rădăuți. Măsura preventivă va fi valabilă până la data de 21 septembrie 2024.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a răspunderii judiciare a inculpatului.
sursa NewsBucovina