Polițiștii Secției de Poliție Rurală Gălănești au fost informați, luni seara, de Spitalul Municipal Rădăuți că la Compartimentul de Primiri Urgențe a fost adusă o fetiță de doi ani, aflată în stare comatoasă și prezentând simptome de intoxicație cu o substanță destinată tratării animalelor.
Conform cercetărilor efectuate, incidentul s-a petrecut în comuna Frătăuții Noi, în jurul orei 17:00.
Fetița s-a jucat cu animelele din curte, iar mama copilului a aplicat pe scalpul acestuia o soluție numită Diazol, destinată exclusiv uzului veterinar, după ce a observat că micuța avea mâncărimi.
Substanța respectivă se recomandă pentru controlul şi tratamentul scabiei (sarcoptică, psoroptică, chorioptică, demodecică) şi a ectoparazitismului produs de căpuşe, păduchi, purici şi alte insecte la bovine, ovine, caprine şi suine.
Starea copilului s-a agravat rapid, iar acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu stare comatoasă, intoxicație cu substanțe organo-fosforice și pneumonie de aspirație. Ulterior, fetița a fost transferată la Spitalul Județean Suceava, urmând să fie transportată de un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași pentru tratament de specialitate.
Poliția a deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”, iar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a fost notificată pentru a evalua situația și a lua măsurile necesare.
sursa NewsBucovina