În seara zilei de 10 septembrie 2024, la ora 22:05, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată telefonic de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, cu privire la distrugerea unui display al unui aparat de jocuri de noroc din incinta sălii de jocuri situată pe Bulevardul Revoluției, la parterul unei clădiri din Fălticeni.
O patrulă de siguranță publică s-a deplasat la fața locului, unde l-a identificat pe apelant. Acesta a indicat display-ul deteriorat și a declarat că vinovatul este un tânăr în vârstă de 28 de ani, tot din Fălticeni, care însă nu a mai fost găsit la locul incidentului.
Momentan, prejudiciul nu a fost stabilit, urmând ca acesta să fie evaluat după emiterea devizului de reparații și înlocuire a pieselor distruse. Apelantul a fost informat că are la dispoziție trei luni pentru a depune o plângere penală, lucru pe care și-a rezervat dreptul să îl facă.
Poliția a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „distrugere”. Ancheta este în curs de desfășurare pentru a clarifica toate circumstanțele incidentului.
sursa NewsBucovina